O listă a abonaților din Hârlău în 1901 a revistei Albina.

Căutând prin arhive, am găsit în revista Albina – revistă enciclopedică populară, nr.28-29, anul IV, din 8-15 aprilie 1901, abonații și donatorii din Hârlău a acestei apreciate și citite reviste ce apărea în România la acea vreme.Un abonament anual era 5 lei, iar pe 6 luni, 3 lei. De aici o primă concluzie, valoarea leului la acea vreme.

La pagina 805, este publicat statutul societății „Steaua”, care avea ca obiect de activitate „întinderea învățăturei pentru popor, prin tipărirea și răspândirea de scrieri și publicații morale, patriotice și de folos practic, și pentru împiedicarea, prin tote mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri și publicații imorale, sau cu tendințe contestării statului   sau ideii națiunii române.”

In continuare se publică comitetul de conducere, președinte fiind  Ioan Kalinderu – membru al Academiei Române, printre membrii Spiru C. Haret, mari proprietari, revizori școlari, profesori, politicieni.

lista abonați Albina 1901

lista abonați_A_Albina 1901

Poate că mulți din cititori vor găsi printre persoanele enumerate străbuni. Totodată vom identifica cine a fost primar, profesori, învățători, funcționari publici nu numai din Hârlău ci și din Pârcovaci, Ceplenița, Bădeni, Feredeni, Deleni etc.

Reclame

Satul Șendreni, comuna Frumușica repere istorice

Satul Șendreni, din comuna Frumușica nu are o istorie prea îndelungată. Situat pe pantele vestice ale dealului Holmul (denumire slavonă Holm înseamnă deal), o zonă unde în vremurile de demult erau păduri seculare de fag, ulm, stejar, tei.

Satul nu apare în catagrafiile visteriei Moldovei din 1788, 1803, 1820, 1832. Se pare că teritoriul actual al satului la 1820 făcea parte din moșia Storești a postelnicului Alecu Mavrocordat, care mai deținea pe moșie și satele Chițoveni, Coșciugeni, Prisăcani, Vlădeni. (Catagrafiile Visteriei Moldovei 1820 vol.V, ținutul Hârlău, p. 414).

Satul Storești (și Chițoveni), erau la 1820 în ținutul Hârlău, ocolul Miletin. Un sat de categoria a III-a, sărac și depopulat. Avea 133 de birnici, 118 scutelnici, 90 de slugi ale boierului, 79 de străini, pribegi și bresle (meseriași) fără bir.

În Catagrafiile Visteriei Moldovei din 1831, cu un an înaintea desființării ținutului Hârlăului, satul Șendreni nu apare. Probabil că era parte a moșiei Storești a postelnicului Alecu Mavrocordat, ca și cu 12 ani în urmă. Satul Storești, ocolul Miletin, ținutul Hârlăului  avea 214 locuitori.(Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831, Ed. Universității A.I. Cuza 2009, Iași, p.172).

Fostul domnitor Mihail Sturza, în anul 1834 și următorii face cumpărături și schimburi de terenuri prin care realizează o imensă moșie, Moșia Flămânzi din care făcea parte și moșia Storești cumpărată de la urmașii postelnicului Alecu Mavrocordat ce avea 2,245 de fălci. (Constantin Dropu, Flămânzi un nume în istorie, 1977 Botoșani, p. 39). Din aceiași moșie mai făcea parte și moșia Rădeni cu 2916 fălci.

P1090454

Este posibil ca satul Sendreni să fi apărut după reforma din 1864, a lui A.I.Cuza, prin împroprietărirea clăcașilor de pe moșia Sturza. Dacă voi găsi lucrarea   profesorului  Constantin I. Cojocariu: Proprietatea funciară în Judeţul Botoşani, din prima jumătate a secolului al XIX-lea până în a doua jumătate a secolului al XX-lea,Editura Quadrat, Botoşani, 2013, voi afla cu siguranță împrejurările apariției acestui sat.

In ceea ce privește numele satului Șendreni, cred că nu are nici o legătură cu numele primului portar al Sucevei, Șendrea, din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Satul nu este menționat în lucrarea lui Constantin Burac, Așezările Țării Moldovei din epoca lui Ștefan cel Mare, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București 2004, p.130 cap. ținutul Hârlăului.

Din lucrările găsite de mine, satul cu numele Șendreni, apare în Marele Dicționar Geografic al României, vol.V, Editura Soccecu 1902 București, p. 692. Aici găsit următorul text:

Șendreni (în text Șăndreni), sat pe coasta de vest a dealului Holmul, ramificare spre Țăncușa, în partea de sud a comunei Storești. Este în plasa Coșula, Botoșani. Are 42 de hectare de pământ arabil și pășuni, o populație de 93 de familii, adică 430 suflete, 260 boi, 180 de oi, 16 porci. Nu avea nici școală și nici biserică.

Storești la 1902 era sediul comunei rurale, era în plasa Coșula, județul Botoșani, situat pe pantele râpoase ale dealurilor Țăncușa (în text Țencușa) și Holmul, avea 2 sate: Storești și Târgul Frumușica. Avea o biserică , o școală, o moară cu aburi, o fabrică de sticlă în pădure, o carieră de piatră. Avea o populație de 1740 de locuitori.

La 1902, satul Șendreni era în comuna  rurală Rădeni, plasa Coșula, județul Botoșani. Din comuna Coșula mai făceau parte satele Boscoteni, Schitul Balș, Bahluiul, Rădeni și Vlădeni. Avea 407 familii, respectiv 1282 de suflete, 2 biserici, 1 preot, 2 cântăreți bisericești. Avea o școală mixtă cu 116 elevi. Mai avea comuna 6 iazuri cu pește, 5 mori de apă, o moară de vânt. (Marele Dicționar Geografic al României, vol.V, Editura Soccecu 1902 București, p. 207).

Rădeni și Boscoteni erau sate pe două trupuri de moșie. Rădenii avea o populație de 330 de suflete, a vea o biserică din piatră, foarte veche, o școală mixtă cu 116 elevi și un singur învățător. Avea vii care dădeau un vin deosebit (MDG p. 207).

La 1930, satul Șendreni făcea parte din plasa Sulița, județul Botoșani ( Enciclopedia României, vol. II (Țara Românescă), 1930 București  p.68 (Județul Botoșani).

Hartă Botoșani

In prezent satul Șendreni face parte din comuna Frumușica, județul Botoșani, din care mai fac parte satele: Boscoteni, Rădeni, Storești, Vlădeni Deal și Frumușica.

Șendreni

Nu prea sunt multe studii sau articole publicate despre Șendreni. Are o biserică din lemn cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, înălțată în anul 2005 și din mai 2007, începând cu slujba Sfintei Liturghii din noaptea Învierii, cu binecuvântarea P.S. Calinic Botoşăneanul, s-a putut sluji în noua biserică încă nefinalizată.. Preot paroh este din 2005 Ceobanu Petre, un tânăr și destoinic preot, coordonator al ATOR (Asociație Tinerilor Ortodocși) de pe lângă protopopiatul Hârlău.

biserica_sendreni1

https://sendreni.mmb.ro/1482-biserica-sfintii-apostoli-petru-pavel

În satul Șendreni este o școală primară, Școala primară nr.5, cu 3 învățători și 58 elevi. (Monografia comunei Frumușica). Populația satului Șendreni este de 509 locuitori.

http://www.prefecturabotosani.ro/comune/localitati/frumusica.htm

Promit să mai studiez problema, și să completez acest articol.

 

 

 

La o aniversare de jumătate de secol!

Fiind de peste 10 ani amic cu domnul Ioan Ursache, acum și el un venerabil pensionar, am fost invitat la școala gimnazială Maxut la o aniversare de suflet a acestuia, 50 de ani de la absolvirea școlii (1968-2018)

Au răspuns mulți foști colegi la apelul de aniversare a domnului Ioan Ursache, însă cum este în viață, mulți au trecut la ceruri și nu au răspuns prezent la apelul clasei, iar alții au refuzat să vină din diferite motive.

DSC_0021

La întâlnirea din clasă, în școala veche, domnul profesor Costache Șaramet, din prima clipă a monopolizat publicul prezent cu povești de demult despre elevi, învățători, profesori și întâmplări de acum 50 de ani și mai recente.

DSC_0035

Din multitudinea de înscrisuri pe care le scotea din tolba cu amintiri, a scos și o listă cu elevi din școală care au ajuns personalități ce au reușit în viață și în sociatate.

Discuțiile au fost deosebit de animate, unii dintre foștii elevi și-au depănat amintirile, au discutat cu colegi, pe unii nu i-au văzut de zeci de ani.

DSC_0032

Mi-a plăcut atmosfera, organizarea activităților de către domnui Ioan Ursache și colegii care s-au implicat în pregătirea evenimentului. Fiecare din cei prezenți au rămas cu amintiri plăcute.

DSC_0059

A urmat o agapă colegială la un restaurant și Țarinca Maxutului, unde a fost un moment  de distracție și voie bună, pe o muzică așezată și potrivită de domnul Ioan Alupei, ca pentru seniorii și doamnele peste care anii au așternut ceva din haina grea a bătrâneții.

 

 

1 iunie, „Ziua copiilor” sărbătorită și la Hârlău

În „sala mare”, cum îi spun localnicii din Hârlău, porțiunea de stradă din zona parchetului de pe lângă judecătoria Hârlău, a avut loc un experiment, obișnuit în marile orașe, cunoscut și obișnuit în străinătate, așa numitul street show (distracție pe stradă).

Au fost invitați artiști profesioniști de la Iași, care știu cum să distreze pe cei mai mici și mai mari.

Se pare că a prins la copii, care au fost antrenați în dialoguri cu artiștii, în dans, în interpretarea unor cântece și în atmosfera de sărbătoare și voie bună. Dacă în primele minute a fost un grup restrâns de copii, după câteva minute strada s-a umplut.

Câteva fotografii:

DSC_0004

DSC_0012

DSC_0013

DSC_0011

DSC_0010

 

 

Un articol de acum 75 de ani despre Dealul Mare

În periodicul „NATURA, revistă pentru răspândirea științei”, anul XXXII, iulie-august 1943, apărea un articol a geografului VICTOR TUFESCU intitulat „Așezări dispărute în Dealul Mare-Hârlău”

Marele geograf la 1 ianuarie 1932 este numit asistent la Catedra de paleontologie, iar peste 2 ani, asistent la Catedra de geologie din cadrul Universităţii din Bucureşti. În această perioadă Academia Română îi acordă o bursă pentru cercetări de teren în zona deluroasă a Moldovei de nord, în vederea pregătirii doctoratului, cu subiectul Dealul Mare – Hârlău.

Îşi susţine doctoratul în iunie 1936, obţinând calificativul magna cum laudae. Teza a fost publicată în Buletinul Societăţii Regale Române, din 1937. Între timp, se prezintă la examenul de capacitate, specialitatea geografie, la Bucureşti, în 1935, fiind promovat ca primul reuşit dintre 170 de candidaţi (preşedintele comisiei Simion Mehedinţi). Pe baza acestei reuşite este numit profesor la liceul Mesota din Braşov, unde funcţionează până în 1938, când este trimis cu o bursă a Academiei Române, la Sorbona (Paris), sub îndrumarea celui mai renumit profesor al vremii – Emmanuel de Martonne, cu care a lucrat un an, după care se înapoiază în ţară datorită războiului. A predat mai mulţi ani la Academia Comercială din Bucureşti (1947-1951), după care la Institutul de proiectări silvice (1951-1956).

Natura

Revenind la articolul publicat, face o descriere a Dealului Mare, și amintește de localități care au dispărut din diferite motive.

Localități amintite de marele geograf sunt: Satul mănăstiresc Lacurile, pe lângă mănăstirea Lacuri; satul Sângeapul, aflat pe un podiș la înălțimea de 450 de m. desființat la 1865, locuitorii au coborât la câmpie unde au primit pământ de la A.I. Cuza; satele Negrești și Părtinișu pe dealul Ceapa, spre Siret, care s-au mutat în satul Hârtoape; în apropierea satului Cotnari la la 1646, un călugăr amintește de un sat Amagei, despre care nu se știe în ce împrejurări a dispărut.

Au mai fost și alte sate dispărute despre care am scris pe bloguri. Acestea au fost înglobate în alte sate sau desființate: Iugani, Tulburea, Giulești, Verbovți.

https://harlau625.wordpress.com/2016/09/14/iugani-un-sat-din-vecinatatea-harlaului-disparut-in-secolul-al-xvii-lea/

https://harlau625.wordpress.com/2015/10/22/documente-medievale-despre-o-localitatea-medievala-disparuta-verbovtii/

https://harlau525tomul2.wordpress.com/2017/11/30/un-sat-istoric-pierdut-din-vechiul-tinut-al-harlaului/

mai amintesc de o lucrare a lui Victor Tufescum pe care o dețin: „O regiune de vie circulație  Poarta Târgului – Frumos”, publicată în 1941.

Dacă cineva din Hârlău este interesat de aceste lucrări pentru studiu sau o lucrare, să-mi lase mesaj pe blog sau Facebook.

Referințe: http://metrolinks.ro/victor-tufescu/

Pagini de istorie a Hârlăului. Fosta fabrică de sticlă ”Geamul Moldovei” din Hârlău

În Masivul Dealul Mare- Hârlău și în spațiul adiacent acestuia a existat o activitate industrială a sticlei începând din anul 1768 și până la al doilea război mondial. Apariția și dezvoltarea acestei activități industriale se explică prin existența în Masivul Dealul Mare-Hârlău a unor orizonturi de nisipuri sarmațiene, cu un conținut de cuarț de 55-62%, dar și a lemnului necesar în procesul tehnologic. Cu timpul s-a recurs la nisip cuarțos de calitate mai bună, adică mai bogat în cuarț, adus din nordul Bucovinei sau Galiția (azi în Ucraina).

fabrica de sticlă Moldova Harlau
În anul 1768 evreul Marcu Jidov (Marcovici Herțel) a înființat pe moșia Vitijeni, aparținând familiei Cantacuzino, prima manufactură de sticlă din Moldova, care avea trei meșteri și 60 de lucrători. Astăzi, amintirea acestei manufacturi mai dăinuie prin denumirea satului Sticlăria (comuna Scobinți; adică la sud- vest de Hârlău). Manufactura de sticlă a funcționat în partea de sud-vest a actualului sat Sticlăria, în grădina lui Ioan Gr. Moldoveanu, unde se mai găsesc cioburi și zgură de sticlă. La Sticlăria au fost aduși lucrători din Ardeal (actualul județ Alba), care și astăzi constituie o parte distinctă a satului (Ungureni), alături de cealaltă parte alcătuită din ruteni românizați (aceste comunități se pun în evidență în prezent prin numele de familie). După închiderea manufacturii de sticlă, aici a funcționat un timp un atelier de teracotă pentru sobe.
A doua unitate de producere a sticlei în regiunea Masivului Dealul Mare-Hârlău este atestată în anul 1772 în partea de vest a satului Pârcovaci (azi sat aparținător de orașul Hârlău), pe stânga șoselei. La începutul secolului al XX-lea Fabrica de sticlă de la Pârcovaci aparținea evreului Berman Iuster, iar în 1924 proprietari erau frații Lizarovici Ștern și avea numele de ”Coroana”. Această fabrică este menționată în documente și presa vremii sub numele de Fabrica de sticlă de la Maxut, punând serioase probleme de localizare pentru unul care nu cunoaște bine acest spațiu geografic. Fabrica de sticlă de la Pârcovaci (circa 250 de lucrători) folosea specialiști și muncitori germani din Boemia (azi Cehia), din Belgia, care formau o colonie, cu o școală proprie, dar și muncitori români din această zonă. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, specialiștii și muncitorii străini au plecat prin stația CFR Heci în țările lor, fabrica încetându-și activitatea. În anul 1944 Fabrica de sticlă de la Pârcovaci a fost distrusă în cursul ostilităților militare, iar după război localnicii au folosit materialele de construcții pentru a-și reface casele afectate în cursul marii conflagrații. Astăzi mai există doar cioburi pe locul fostei fabrici de sticlă.
O fabrică de sticlă brută a funcționat în pădure la Dealul Roșu, la 2 km spre vest de Masa Tâlharului (azi comuna Frumușica, județul Botoșani).
Toate unitățile de producție a sticlei, menționate mai sus, au fost amplasate pe rama estică a Masivului Dealul Mare- Hârlău, dar în anul 1895 s-a înființat Fabrica de sticlă din târgușorul Lespezi, situat pe rama vestică a Masivului Dealul Mare- Hârlău, în Valea Siretului. Din anul 1905 Fabrica de sticlă din Lespezi a funcționat sub numele de Firma Ostfeld, Segall, Steinberg & Yung și avea în anul 1924 două cuptoare cu câte 14 oale, dintre care unul în funcțiune, producând sticlărie de bună calitate (pahare, sticle, cilindre de lampă și altele), dar nu și din cristal. Această fabrică era situată în partea de sud- est a târgușorului Lespezi (azi la dreapta de la monument), spre actualul sat Dumbrava. Fabrica de sticlă din Lespezi avea circa 200 de lucrători străini (din Boemia) și localnici. Lucrătorii străini formau o colonie, cu o biserică romano-catolică, în aproprierea fabricii. La începutul celui de- al doilea război mondial fabrica de sticlă din Lespezi s-a închis, specialiștii și muncitorii străini plecând în țara lor. Fabrica de sticlă din Lespezi a fost distrusă în timpul ostilităților militare din anul 1944, rămânând doar coșul, înalt de 55 m, care avea în vârf un paratrăsnet din aur și platină, protejând de trăsnete un spațiu semnificativ din jur. Coșul Fabricii de sticlă din Lespezi a fost demolat de comuniști pentru a construi un cămin cultural în satul Hârtoape, dar apoi și-au dat seama că această cărămidă este semicirculară și nu poate fi folosită pentru pereți drepți. După al doilea război mondial s-a încercat, fără succes, să se înființeze la Lespezi un atelier de sticlărie.
O altă fabrică de geamuri și sticlărie a funcționat între 1924-1940 la Hârlău, la est de gara orașului, care utiliza nisip cuarțos din Bucovina și Polonia (astăzi Ucraina). Inițial se numea ”Vitria Română” (proprietar I. M. Barash), apoi ”Geamul Moldovei” (avea o forță motrice de 92 CP și 212 angajați străini și localnici), cu o colonie de muncitori din Boemia, care în 1940 au plecat în țara de origine. Această fabrică a fost devastată în timpul luptelor din anul 1944, unele clădiri fiind înglobate în fostul centru de prelucrare de legume și fructe, astăzi desființat. Mai dăinuie și în prezent vechiul coș al Fabricii de sticlă ”Geamul Moldovei”.
Cu ani în urmă am mai văzut în unele case câteva obiecte din sticlă și am și cunoscut și pe unii din foștii muncitori în industria sticlei din acest spațiu geografic, iar scurta prezentare de mai sus se vrea și un omagiu adus celor ce au plecat mai demult în lumea umbrelor.

Bibliografie

Ciurea, Vasile, Călăuza județului Fălticeni, Editura Institutului de Arte Grafice ”M. Saidman”, Fălticeni, 1924.
Muscalu, Ion, Scobinți (istorie și legendă): monografie, Editura Danaster, Iași, 2011.
Todiraș, Alexandru- Dan, Orașul Hârlău: ghid turistic, Editura ”A.D. Todiraș”, Iași, 1994.

Am mai publicat pe bloguri despre fabricile de sticlă din Hârlău și Pârcovaci aici:

https://harlau625.wordpress.com/2014/09/23/emil-garleanu-jurnal-de-calatorie/

https://harlau625.wordpress.com/2012/04/04/file-de-istorie-industrie-in-sticlaria/

Articolul a apărut pe pagina de facebook a domului profesor Todiraș Alexandru Dan   https://www.facebook.com/alexandru.todiras.5

 

 

Ferpar la moartea unei publicații.

Acum doi ani, la 16 martie 2016, publicam pe blog un articol despre aniversarea a 15 ani de la apariția primului număr a revistei „Lumina Credinței”, periodic bilunar al protopopiatului Hârlău. De atunci au mai apărut 12 numere. Numărul 2 pe 2018 nu a mai ieșit de sub tipar. Această publicație era una singulară în peisajul publicistic al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, fiind tipărită de un protopopiat.

https://harlau625.wordpress.com/2016/03/16/lumina-credintei-la-15-ani-de-la-primul-numar/

lumina-credinc89bei-001

Din păcate, din varii motive s-a hotărât mutarea publicației pe o platformă online.

Nu cunosc motivele încetării tipăririi acestei publicații care în cei 17 ani, a publicat sute de articole, după mine interesante, ce oglindeau viața parohiilor din protopopiat , ale unor organizații apropiate și susținute de protopopiat cu ar fi ATOR, sau acțiuni umanitare.

Este foarte simplu să desființezi ceva funcțional, însă este foarte greu să formezi o redacție, să determini oameni din cadrul protopopiatului și voluntari din afară, să-și pună inima și gândurile pe tava publică și fără nici o răsplată materială ci doar spirituală, să publice număr de număr articole, fotografii, opinii.

Să-i spunem revistei „Lumina credinței” adio, sau la revedere și cititorii să știe că în cei 150 de ani de presă în Hârlău, această revistă a avut viața cea mai lungă.

Nu știu pe ce platformă online va continua publicarea, însă câteva poze pe o platformă de socializare nu pot înlocui o publicație serioasă, interesantă și de ce nu citită. Lucru rar în zilele noastre.