Șnurul roșu

Bucureștii anului 1918. Comandamentul  german  dădea citirii seară de seară în fața Palatului Poștelor din București telegramelor de pe fronturi, având grijă să fie de față un număr mare de bucureșteni.

Imagini pentru palatul poştelor Bucureşti
Palatul Poștelor din București

În prima parte a anului când Germania și aliații lor aveau succese, ofițerii germani le anunțau cu insolență și trimfalist, spre marea supărare a bucureștenilor prezenți. Știrile rele de pe frontul de vest, cădeau ca lovituri de ciocan în inimile românilor, care așteptau în tăcere și cu deznădejde schimbarea soartei războiului.

În două puncte principale ale capitalei, hărți imense alte teatrelor de război indicau cu ajutorul unui șnur roșu, progresele și cuceririle armatelor germane. Șnurul devenise pentru bucureșteni barometrul înregistrator a situației de pe fronturi, mai ales cel de vest. Orice mutare a șnurului în dauna aliaților, spulbera iluziile și speranțele românilor. Acel șnur devenise un fel de blestem, și nu puțini bucureșteni ar fi dat orice să-l vadă de gâtul neamțului care rânjea sfidător când muta șnurul.

Însă de la un timp, situația se schimbă, telegramele nu mai anunțau succesele celui de al II-lea Reich!  După ce au fost aruncați cu mari pierderi peste Marna, iar frontul a fost străpuns pe Somme, altul era conținutul telegramelor. De acum când prezentau comunicatele  la Palatul Poștelor, militarilor germani le-a fost șters aerul trimfalist, aruncau priviri furișate și se grăbeau să plece din fața mulțimii. Românii care au înțeles cum stă treaba, le striga nemților cu ironie: Vorlesen (citiți tare), așa cum îi obliga pe bucureșteni cu puțin timp  în urmă. Pe hărți șnurul roșu atât de sprinten odinioară se încăpățina să rămână bătut în cuie în poziția de acum căteva luni, spre hazul românilor. Militarii germani schimbă foaia și încep să fie brutali și să aresteze pe cei prezenți și lovindu-i cu patul armei și cu pumnii îi duceau pe cei mai ironici sau turbulenți la poliția militară.

De la un timp, acum 100 de ani, pe la sfârșitul lui septembrie 1918, după căderea liniei Singfried au dispărut și hărțile. Era cel mai bun semn că pentru Germania și aliații lor războiul era pe sfârșite, iar ei în curând vor simți gustul amar al înfrângerii.

Referință: Constantin Kirițescu, Istoria Războiului pentru Întregirea româniei  1916-1919, vol.II, București 1989 p. 362-363

 

Reclame

În prag de centenar, eroii din cimitirul Maxut au fost pomeniți și omagiați.

Depuneri de coroane într-o grandioasă ceremonie, comparabilă cu cele de la marile monumentele dedicate Marelui Război pentru Întregirea României au avut loc la cimitirul de onoare a eroilor din satul Maxut, comuna Deleni, județul Iași (1 Km.Nord de Hârlău). Au participat IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu un sobor de preoți, generali, ofițeri, subofițeri, gradați și soldați din M.Ap.N. gardă de onoare, fanfara militară, senatori și deputați din parlamentul României, membrii asociațiilor militarilor în rezervă și retragere, a veteranilor de război, primarii orașului Buzău, comunei Deleni și localitățile învecinate și din R.Moldova, veterani de război, un numeros public. După slujba de pomenire și cuvântările oficialităților a urmat depuneri de coroane. A fost un ceremonial religios și militar de înaltă ținută, care a impresionat și va rămâne în memoria celor prezenți.

DSC_0006
Cimitirul de onoare a eroilor din Maxut
DSC_0007
Militari gardă la monument
DSC_0015
Slujba de pomenire oficiată de IPS Teofan și un sobor de preoți din protopopiatul Hârlău precum și preoți militari din Bg.15 Mecanizată „Podu Inalt” Iași
DSC_0016
Compania garda de onoare  dă onorul la sosirea generalilor
DSC_0017
După slujba de pomenire IPS Teofan a rostit o predică emoționantă despre eroii patriei și familie
DSC_0033
Cei 4 militari echipați în uniforma Regimentului 48 Infanterie Buzău de acum 100 de ani, în 2012 au lucrat la amenajarea cimitirului de onoare a eroilor din Maxut.
DSC_0034
Au fost depus coroane la troița ridicată acum 6 ani în cimitirul de onoare a eroilor din Maxut, din partea conducerea armatei române, a unor eșaloane militare, din partea Senatului Românei, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Camerei deputaților, Consiliului județean Iași și Buzău, primăriilor din Buzău, Deleni, Hârlău, din partea asociațiilor ale cadrelor în rezervă și retragere și asociațiilor  veteranilor de război.

Reportaje foto și video de la ceremonie aici:

https://doxologia.ro/stiri/video-ceremonie-religioasa-militara-la-maxut-jud-iasi

 

Vernisajul ediției a III – a, a taberei de arte vizuale Hârlău – Sticlăria 2018

vernisaj pictură Deja la a treia ediție, tabăra internațională de creație de arte vizuale „Hârlău  – Sticlăria 2018”, a avut venisajul astăzi 12 august începând cu ora 12 la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.

Au expus artiștii : Teodor Vișan, Silvia Țiperciuc, Victor Hreniuc, Angela Hreniuc, Eugen Mircea, Corina Perianu, Florin Prodan, Emil Gentimir, Adrian Podoleanu, Claudia Schițelea și Anatolie Gherasimov din R.Moldova.

In sala de expoziție, primul lucru pe care-l remarcai era mirosul proaspăt de uleiuri de pictură și peisajele din zona Hârlăului, transpuse în minunate tablouri. Publicul mai numeros ca la vernisajele anterioare. Apreciez că expoziția a fost un mare succes, picturile au fost apreciate de cei prezenți și mai ales fotografiate sau filmate.

DSC_0026

Și această ediție a fost organizată de domnul Eugen Dâscă cu sprijinul unor sponsori care și în anii anteriori și-au adus contribuția, printre care domnul Florin Țăpușă. Domnul Eugen Dâscă a adus mulțumiri publice pentru acest sprijin.

DSC_0023

Minunata expoziție a fost prezentată de domnul Eugen Mircea, care a expus și tablouri.

Publicul a fost atras de un tablou ce prezintă un edificiu emblemă a Hârlăului, biserica domnească Sf.Gheorghe, surprinsă dintr-un unghi  diferit, dinspre fosta Curte Domnească.

DSC_0005
Tablou în ulei de Anatolie Gherasimov, Biserica Sf.Gheorghe

DSC_0007

Sala de expoziție a creațiilor artiștilor care au expus tablouri și sculpturi.

Felicit organizatorul acestei tabere de creație, felicit artiștii plastici pentru minunatele tablouri oferite și reamintesc domnului Eugen Dâscă o promisiune făcută în edițiile anterioare: Aceste minunate lucrări din cele trei ediții, vor fi expuse într-o expoziție permanentă, unde vor putea fi admirate de publicul iubitor de artă și de frumos!

10 august 2018, o zi fierbinte a luptei pentru putere.

Nu doresc să fac comentarii despre acest eveniment. Datorită lipsei de dialog politic, s-a ajuns la violență extremă de stradă. Probabil este doar începutul, care va arunca țara în flăcările urii și destabilizării politice din care nu vor câștiga românii, mai ales cei loviți deja de soartă.

Sunt un fan a fotografiei de presă și recreative. Din miile de fotografii ce au apărut în presă, am apreciat una care va fi probabil cea mai bună fotografie de presă a lunii august, sau cine știe a anului 2018.

Este fotografia unde o tânără din trupele de jandarmi este  linșată de zeci de ultrași, și apărată apoi de zeci de tineri care au venit să protesteze pașnic. Fotografia este a agenției AGERPRES.

https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/11434589

jandarmerița lovită

Note de lectură. Maria – Regina României „Jurnal de război”, despre Hârlăul de acum 100 de ani.

Am găsit-o la librăria „Casa Cărții” din Iași, unde acum 20 de ani eram un vizitator și achizitor fidel de carte, însă de la mutarea mea la Hârlău nu am mai trecut pe acolo. Librăria aflată în spatele clădiri prefecturii, se prezintă bine, modern, însă prea multe bare metalică la casă unde plătești. Nu era nici un cumpărător, însă având rucsacul cu aparatul foto, nu l-am lăsat la dulapul cu bagaje de mână și am discutat cu doamna casieră, o persoană amabilă și binevoitoare. Mi-a adus din standuri două lucrări diferite cu jurnalul de război al reginei Maria. După o convorbire telefonică cu domnul profesor Ioan Mușei, am optat pentru volumul 1 a lucrării: Maria – Regina României Jurnal de război 1916-1917 vol.I, apărută la editura Humanitas București 2014.

carte jurnal regina maria

Jurnalul de război, este o carte pe care o citești imediat, „că te prinde” cu adnotările când vesele, când triste ale reginei Maria. Pentru o persoană pasionată de istoria primului război mondial, adnotările reginei în momente cheie ale războiului aduce informații inedite despre  evenimente, oameni și marile hotărâri ce s-au luat înainte și după intrarea României în război.

Informații de prima mână vor găsi și istorici care studiază sistemul sanitar, în timpul primului război mondial.

S-au scris multe cronici și articole despre acest jurnal, nu doresc decât să mă opresc la două momente ce au legătură cu Hârlăul.

La p. 455, regina notează în jurnal că duminică 23 aprilie/6 mai 1917, împreună cu fiicele și cu Ballif (colonel și apoi generalul Ernest Baliff, aghiotant al reginei Maria) a venit la Hârlău pentru a vizita mai multe spitale militare. A fost și la Deleni, „unde e un conac frumos, vechi, cu o grădină bătrână  și superbă, înconjurat de niște fermecătoare ziduri din piatră vechi, care aparținea unui bătrân Ghica – Deleni…” .

A vizitat regimentul de la Deleni și spitalul militar de aici. A vizitat bordeiele unde era cartiruiți soldații.

Au mers apoi la Hârlău, unde au vizitat „spitale de tot felul”, și „o baracă imensă unde erau adăpostiți exantematicii”. Baraca era aproximativ pe locul unde în prezent sunt blocurile de pe strada Mihai Eminescu, iar cei decedați de tifos exantematic au fost înmormântați în dealul din spatele spitalului Pulcheria Ghica, care la acea dată era spital ce aparținea Crucii Roșii Române.

Despre Hârlău spune că „este un oraș foarte mic, cu o biserică veche și interesantă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dar cu prea multe părți restaurate de Lecomte ca să mai păstreze farmecul străvechi”. (n.a. Andre Emile Lecomte de Nouy, (1844-1814) arhitect francez stabilit în România, autor al unor restaurări controversate de monumente religioase printre care și biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, în 1904,  zidită de Ștefan cel Mare la 1492).

De aici la invitația avocatului Polizu, au vizitat „casa lor frumoasă, ceva mai sus de oraș” (p. 456).

In jurnalul Reginei Maria, la data de 13/26 mai 1917 sâmbătă, Iași, regina notează despre prințul Carol (viitorul rege Carol al II-lea), „care tocmai s-a întors la vremea cinei , după ce a fost toată ziua ocupat cu treburi militare împreună cu Nando (regele Ferdinand), Thomas (Albert Thomas – ministrul munițiilor din guvernul Franței) și mulți alții la Hârlău” (p.494). „…Au avut loc exerciții militare, o paradă și un prânz militar de proporții cu multe discursuri.”

Despre aplicația de la Gurguieta am mai scris pe blog și prânzul militar oferit de Ghica Deleni la o cabană de vânătoare din pădurea Pârcovaci.

https://harlau625.wordpress.com/2017/03/10/restructurarea-si-refacerea-diviziei-13-infanterie-ploiesti-in-perioada-ianuarie-iunie-1917-la-harlau/

De asemenea despre personalitățile pe care regina Maria le-a întâlnit la spitalele din zona Hârlăului și care i-au făcut o impresie deosebită, am mai scris pe blog. Aceste persoane au fost decorate prin decret regal cu  ordinul „Crucea Regina Maria”

https://harlau625.wordpress.com/2017/10/20/din-arhive-monitorul-oficial-de-acum-100-de-ani-conferirea-ordinului-regina-maria-unor-infirmiere-de-la-spitalul-harlau/

 

 

Arhive istorice. Când moștenesc Cantacuzinii moșia Deleni?

Mă documentez pentru a scrie o carte despre ctitoria din Pârcovaci a logofătesei Pulcheria Ghica. Căutând prin vechile cronici moldovenești publicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea de Urechie, Codreanu, Ghibănescu, am aftat în ce împrejurări au ajuns boierii Cantacuzini stăpânii moșiei Deleni și a satului Pârcovaci.  Am găsit un articol interesant publicat de V.A. Urechia în Analele Academiei Române, seria II, Tomul XI, 1888-1889, publicat în 1890 la București, p. 135-136

Domnul Moldovei Vasile (Coci) Lupu, a avut două soții. Pe doamna Tudosca, din familia Cantacuzină (dinspre mamă), și o a doua soție,  o doamnă de o mare frumusețe, de origine cercheză (despre care a scris N.Gane în Trecute vieți de doamne și domnițe).

Doamna Tudosca, era fiica lui Coste Bocioc (Bucioc), care în timpul lui Constantin Movilă voievod (1607-1611) a primit de la domn o danie, moșia și satul Deleni, care în perioada următoare a ajuns o răzeșie având nu mai puțin de cinci stăpâni, urmașii lui Coste Bucioc.

Doamna Tudosca a avut o fiică, domnița Ruxandra născută în anul 1632 la Iași, o frumusețe de femeie, care a avut o soartă crudă ca soție a lui Timuș, fiul lui Bogdan Hmielniţki, hatmanul cazacilor, aliat al domnului Vasile Vodă.

Domnița Ruxandra a moștenit o parte din satul și moșia Deleni din partea  mamei. Ea a lăsat o parte din averea pe care o avea în Ucraina din partea soțului și Moldova, mănăstirilor și nepotului Toderașcu Cantacuzino. Acesta cu mare greutate reușește să intre în posesia moștenirii de la doamnița Ruxandra în urma unei judecăți la curtea domnească.

Moștenirea domniței Ruxandra

Într-o “carte”, dată de Petru Vodă la 8 aprilie 1673, boierul Contaș primește poruncă să “stâlpească”, adică să stabilească hotarele ce au fost ale vistiernicului Toderașcu Bocioc, fiul lui Costa Bocioc, unchiul domniței Ruxandra Lupu, iar a 5-a parte să fie dată domniței Ruxandra. Rezultă că alți 4 urmași au mai fost puși în posesie la Deleni.

Autorul articolului face o scurtă trecere în revistă a istoriei moșiei și satului Deleni, din dealul Hârlăului, care se pare că vine tocmai din vremea lui Alexandru cel Bun din 7 iulie 1430.

istoria moșiei  Deleni.jpg

Despre acest subiect am mai scris pe bloguri:

https://harlau625.wordpress.com/2014/02/04/domnita-ruxandra-lupu-un-destin-tragic/

https://harlau625.wordpress.com/2015/03/03/domnita-ruxandra-ii/

O listă a abonaților din Hârlău în 1901 a revistei Albina.

Căutând prin arhive, am găsit în revista Albina – revistă enciclopedică populară, nr.28-29, anul IV, din 8-15 aprilie 1901, abonații și donatorii din Hârlău a acestei apreciate și citite reviste ce apărea în România la acea vreme.Un abonament anual era 5 lei, iar pe 6 luni, 3 lei. De aici o primă concluzie, valoarea leului la acea vreme.

La pagina 805, este publicat statutul societății „Steaua”, care avea ca obiect de activitate „întinderea învățăturei pentru popor, prin tipărirea și răspândirea de scrieri și publicații morale, patriotice și de folos practic, și pentru împiedicarea, prin tote mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri și publicații imorale, sau cu tendințe contestării statului   sau ideii națiunii române.”

In continuare se publică comitetul de conducere, președinte fiind  Ioan Kalinderu – membru al Academiei Române, printre membrii Spiru C. Haret, mari proprietari, revizori școlari, profesori, politicieni.

lista abonați Albina 1901

lista abonați_A_Albina 1901

Poate că mulți din cititori vor găsi printre persoanele enumerate străbuni. Totodată vom identifica cine a fost primar, profesori, învățători, funcționari publici nu numai din Hârlău ci și din Pârcovaci, Ceplenița, Bădeni, Feredeni, Deleni etc.