Delenii vornicului Iordache Ghica de acum 200 ani

În Catagrafiile Visteriei Moldovei de acum 200 de ani (1820 mai precis), prezintă o moșie Deleni decăzută, suprapopulată. Moșia era a vornicului Iordache (Iorgu) Ghica și era potrivit catagrafiei un sat de starea a III-a (din cele 3 stări). Mai precis un sat sărac: „Starea locuitorilor satului acestuia este împilată, datori fiind mai mult decât au, împrumutându-să și luând bani pe chiraladisiri. Locul de hrană le ieste puțin după numărul lăcuitorilor dar și ei răi muncitori de pământu, răzămându-se numai la meșteșugul pietrării cu care de-a pururea sînt datori.”.

Satul avea 410 de birnici (plătitori de bir către visteria Moldovei). După numele birnicilor se observă că erau sedentari de multe generații, împământeniți pe moșia Ghiculeștilor. Multe nume le poartă și urmașii de astăzi ai satului: Pârâială, Șarban, Borșerul, Șalarul, Munteanu, Tudosă, Cojocar, Țigău, Vlasi, Pușcaș, Lupei, Nistor, Iacob, Prodan, Harabagiu, Pleșca, Chiriac, Hrițcu, Rusul, Simionesi, Lupul, Ungureanu, Buzămurgă, Bordeian, Melinti, Ceucă, Țigău, etc.

Unele nume amintesc de originea familiei: Ungurean, Ungureanul (din Transilvania), Cordunean, Huțanul (din Cordun, Bucovina), Gașpar, Pali (maghiar din Transilvania), Hrițcu, Vârnav, Timofti, Rusul, Cerniac, Poslușnic, Ostahi, Zaplob, Ivan, Carniciuc, Simiciuc, Muscalu, Sofeciuc, Prepurcic, etc. (rutean, ucrainean, rus).

Alte nume sunt date de ocupație: Tăbăcerul, Ciobanul, Cojocarul, Ciobanu, Suveică (posibil o poreclă), Morar, Călugărul, Lipan, Bordeian, Cașcaval, Casap, Ciubotar, Talpalarul, Morariul, Croitorul., Vânătoru, Rotar, Plugarul, Pâslar, Blănar, Olaru, Crâciumar, Ciobanu, Podar, Călugărul, Borșerul, etc.

Multe nume sunt de fapt porecle: Buzămurgă, Coțcar, Pleșca, Pleșcuță, Străchi, Pârghe, Cibuc, Bângă, Păpărace, Iepure, Păguță, Vierul, Fasolă, Scurtu, Cioară, Știucă, Mânzul, Zamă, Meiul, Găină, Baltă, Pungă,

Stăpânul moșiei Deleni, vornicul Iordache (Iorgu) Ghica avea dreptul la 28 de liudi (oameni) fără bir, scutelnici. Aceștia nu plăteau bir domniei ci prestau boierului muncă în contul birului. La aceștia li se artată și ocupația: ocolași de țigani, dârvari (slugă, scutelnic) în ogradă, levadari, ciocli, jitari, morari, pândari, pescari, burnari, teslari, morari, pădurari, pietrari.

Alte categorii scutite de bir: 2 poslușnici ai schitului (Unsa?), 2 dascăli,

Moșia Deleni la 1820 avea și liudi în alte sate sate sau cotune (cătune): Slobozia Deleni (ce ținea de moșia Deleni) – 12 birnici, Pârcovaci (tot a moșiei Deleni) 15 birnici dar și 13 scutelnici ai moșiei și schitului. Sângeap (corp a moșiei Deleni) 10 birnici, 10 scutelnici, 11 liudi de la Sticlăria.

În satele moșiei Deleni, slujitorul Visteriei Moldovei a găsit 13 liudi a căpitanului Vasili Baltă și 7 a căpitanului Ion Botezat (slugi din Maxut).

Apare o categorie specială de slugi: 7 slugi ai maicii Sturzoaia. Aceasta avea în cotunul (cătunul) Maxut, moșie a comisului Thoma Luca, 7 slugi: Gheorghe Levadar, Gheorghi Iosup, Toma Tăgadă, Dumitrachi Ioniță, Zaharie, Iftimi Talpalar și Toader bucătar. Ar fi interesant de aflat cine era maica Sturzoaia, posibil stareță a unei mănăstirii din hotarul moșiei Deleni sau Rădeni (mănăstirea Unsa, Lacuri, Sângeap?). Stăpânul moșiei Rădeni era spătarul Lascarache Sturza.

Notă. Sunt unele cuvinte arhaice la care nu am găsit corespondent în vocabularul actual: cum ar fi chiraladisiri, din context ar rezulta fleacuri, nimicuri.

Referință: catagrafiile Visterie Moldovei (1820 -1845) V. Ținutul Hîrlău Partea I (1820), colecție coordonată de Mircea Ciubotaru și Silviu Văcaru, Casa editorială Demiurg Plus, 2013 Iași, p. 115-134.

Reclame

Notă de lectură, pivnițele conacului de la Deleni

O lucrare interesantă din patrimoniul Bibliotecii Orășenești Hârlău. „Iașii Vechilor Zidiri”, apărută în editura Junimea din Iași în 1974, autori Dan Bădărău și Ioan Caproșu. Lucrarea de o documentare de excepție tratează Iașul din punct de vedere istoric, edilitar, demografic, punându-se accent pe construcțiile civile și mai ales bisericești din cele mai vechi timpuri până la 1800. Aici găsim istoria celor mai vechi și frumoase mănăstiri din Iași, multe dispărute.

Autorii în capitolul dedicat mănăstirii Cetățuia (p.244), când descriu casa domnească și pivnițele etajate pe care le are la demisol și subsol spune că există două etaje de pivnițe la care accesul se face printr-o scară care are punct de plecare sub pridvor. Acest model de pivnițe se găsesc la conacul din Pribești, la egumenia de la mănăstirea Barnovschi din Bârnova și că pivnițe vaste se găsesc și la palatul de la Deleni (sfârșitul secolului al XVIII-lea). Pivnița etajată fiind în subsol palatului.

Mă întreb mai există acea pivniță sub palatul (alții spun conacul) de la Deleni?

Spitalul Pulcheria Ghica, începuturi.

Când te uiți pe o hartă spitalelor din Moldova din preajma Unirii Principatelor de acum 160 de ani, (1859) observi imediat că Hârlăul a avut un spital pe care-l aveau doar marile orașe din Moldova.

Spitalul din Moldova îl datorăm logofetesei Pulcheria Ghica născută Balș, fiica marelui postelnic Nicolai Balș și nepoată a marelui vornic al Moldovei Teodor Balș.

Pulcheria Balș s-a căsătorit cu Iorgu Ghica- Deleni, fiul marelui logofăt Constantin Ghica, nepot a voievodului Moldovei, Grigore Ghica voievod, martir al neamului care a fost decapitat de turci la 1777 deoarece a protestat când Bucovina a fost ruptă din trupul Moldovei și dată pe câțiva arginți imperialilor austrieci.

 

Părerea mea este că logofăteasa ori a avut o mare nenorocire în familie, ori era o mare iubitoare de Dumnezeu și de oameni, deoarece a zidit două frumoase biserici la Maxut și Pârcovaci și  o bolniță în hotarul târgului Hârlău.

 

Dar să o luăm cu începutul. Avea logofăteasa pe moșia Maxut la hotarul târgului Hârlău o casă boierească cu etaj cu multe încăperi. La 1856 încheie un contract cu negustorul  Leopold Axt pentru furnizarea de veselă spitalului. La 1856 încheie un contract cu arhitectul Gheorghe Demostenides din Iași pentru a preface casa (conacul) ce-l deținea în hotarul Hârlăului în bolniță (spital).

În 1857, logofăteasa încheie alte trei contracte: unul cu Șmil Stoleru prin care acesta urma să livreze spitalului 24 măsuțe de pus între paturi, 24 de scaune și 6 dulapuri. Cu Gheorghe Demostenides, mai încheie un contract prin care acesta trebuia să despartă curtea cu un zid, iar cu Karl Kugler aceste trebuia să acopere cu tablă viitorul spital.

Într-un act de achiziții datat 19 decembrie 1855, reiese din documente că a achiziționat vase de cositor pentru bolnavii din spital  care trebuiau furnizate la data deschiderii spitalului și anume: 24 castroane mari, 24 castroane mici, 24 pahare, 24 măsuri pentru administrat medicamente, 24 de talgere, 24 linguri, 24 urinari, 24 bocali pentru stupit, glistiri (probabil lame de metal pentru uz medical) și anume 3 glistiri mari, 2 glistiri de mijloc, 2 glistiri pentru femei, 2 glistiri pentru gât, 2 glistiri pentru răni).

Mai achiziționează în 1858 lenjerie de pat și pentru uzul bolnavilor, pe care le trimite cu Brașoveanca (posibil diligența pentru Brașov) delegat fiind Teodor Prigoreanu: 24 fețe de saltele cu dungi, 24 fețe de perină de cit, 24 halate din postav, 24 halaturi din anghină, 12 coșuri de saltele de pânză, 70 coți pânză dde casă, 72 prosoape în 4 ițe, 72 șervete în 4 ițe, 6 ligheni albe, 6 ibrici albe, 4 sfeșnice din alamă, 10 lămpi galbini, 25 jumătăți mucuri de lămpi.

Spitalul trebuia să primească primii bolnavi în iulie 1858 după cum arată pisania de deasupra balconului clădirii vechi a spitalului (desupra radiologiei, sau a salonului bolnavilor de la chirugie din zilele noastre): Acestu spitalu sau zidit cu cheltuiala logofătului Iorgu (ghica D)elianu și a soției sale Pulheria (…s)tăruire și osârdia vornicului Teodor (Ghi)ca  Delieanu, fiul lor 1858, iulie 22.

În 1858 între logofăteasa Pulcheria Ghica și Epitropia generală a casei Sf.Spiridon din Iași are loc o corespondență păstrată în arhiva epitropiei cu privire la predarea spitalului către epitropie.

La 29 iulie 1858 Epitropia generală scrie logofătesei că va fi trimis delegat din partea Epitropiei, căminarul Ioan Nicolau, care va lua în primire clădirea amenajată ca spital și că va fi trecută în administrarea epitropei.

Clădirea destinată spitalului avea temelie din piatră și zidurile din cărămidă iar acoperișul era învelit cu tablă. Ea avea următoarele încăperi, așa cum a fost predată epitropei:

Un antret jos, unde erau două odăi în dreapta și trei odăi în stânga. Din antretul de jos, pe 15 scări (trepte) se urca în rândul al doilea. Sus era o sală de operații, o odaie mare în dreapta, în care erau 8 paturi. O altă odaie cu două paturi și alte obiecte. În stânga sus se află două odăi în care sunt așezate 10 paturi, mindire, perini, oghialuri, tăblii, mesuță, scaune, un dulap lung. Două odăițe unde se afla feredeul (sală de baie). La mijloc este așezat Sf.Paraclis cu obiecte de cult.  În rândul cu ușa de la pod este o odaie mică cu pat de scânduri și o alta cu horm pentru pitărie. O odaie mare pentru spălătorie. O încăpere cu trei odăi și una mai mică în mijloc care folosesc drept locuință iconomului.

In 1859 spitalul s-a deschis cu 24 de paturi fiind de la început sub administrarea Epitropiei generale Sf.Spiridon din Iași. Pentru întreținerea spitalului Pulcheria Ghica a donat 10.500 de galbeni, Ecaterina Ghica 1000 de galbeni, Grigore Crupenschi de la Feredeni 7100 lei vechi și un localnic Vasile Ioan, două dugheni în târg la Hârlău și două vii.

Spitalul Pulcheria, corpul construit în 1907-1910

Spitalul a funcționat în fostul conac al familiei Ghica transformat în spital până la 1907 când s-a început construcția noului local, cel cum intri pe poarta spitalului pe dreapta ce s-a dat în folosință în 1910.

În actul de donație donatorii familia Ghica solicită ca în spital: „se va primi  mai cu seamă boalele acute, mai mult cei lipsiți de mijloace pentru căutarea de boale, fie aceștia din târgul Hârlăului, fie protemindu-se de Maxut sau Deleni….”

In primul an de funcționare spitalul este inspectat de doctorul Iacob Czihac, protomedicul Moldovei (medicul șef?) de la care în arhive a rămas un foarte concis raport: “Jos iscălitul făcând revizie spitalului din târgul Hârlău și lau găsitu în cea mai bună regulă. Atâtu despre curățenii câtu și despre înzestrare cu lucrurile trebuitoare, atât instrumente hirurghice (chirurgicale n.n.) care lipseau cu totul. Bolnavii sau găsit în număr de 24 și ce mai mare parte cuprinși de boli hronice și sifilitice, bolnavii  au aratau mulțămirea lor, atât despre căutarea doctor, a servitorilor ospitalului câtu și despre mâncare care primeau cu îndestulare și la ceasurile hotărâte. Despre care se aduce la cunoștința onorat Comitetu. Protomedic Colonel Cihac. Ne.11,  1859 mai 31 zile.

Din situațiile trimise de spital Epitropiei generale rezultă că rulajul pe an de pat, era de 15 bolnavi pe an, însă mortalitatea era ridicată comparativ cu alte spitale, anume 9,2%.

Primul medic al spitalului a fost doctorul Gustav Otremba, un polonez . Numit medic încă din noiembrie 1858, însă la 1860 era numit la Spitalul Central din Iași (actualul Sf.Spiridon). Despre medicii spitalului  Hârlău în alt articol.

Spitalul din Hârlău a tratat răniți și bolnavi din 4 războaie :1877-1878 convalescenții trimiși de la spitalul Mavromati din Botoșani – capitala județului, 1913, bolnavii de holeră de la regimentele din Botoșani participante la cel de al 2-lea război balcanic, răniții și bolnavii de tifos exantematic din primul război mondial fiind în administrarea Crucii Roșii Române, în al 2-lea război mondial pentru răniții din luptele din Rusia și de pe frontul din Moldova. In acest spital am fost și eu tratat de doctorul Schwartzenberg în anii ’60 a secolului trecut, după ce un coleg din joacă mi-a provocat în curtea școlii o fisurare a oaselor unui picior, iar mama mea Cârjan Aguria a lucrat peste 30 de ani ca soră medicală.

Să mai amintesc de doctorul Bodron la chirugie, doctoral Țibuleac – radiologul, tatăl marei soprane Lucia Țibuleac născută la Hârlău.

Este multă istorie în acest spital, care nu poate fi cuprinsă într-un articol. Poate cineva va scrie o monografie a spitalului fiind dispus să-i pun la dispoziție o multitudine de lucrări din arhive.

Referințe:

Conf.dr. Paul Pruteanu Contribuții la istoricul spitalelor din Moldova, editura Medical 1957, București, p. 292-296, Arhivele statului Iași, dosar 370-376 (1854-1859).

Documentele Euforiei generale Sf.Spiridon Iași, Arhivelor Statului: Epitropia Generală a Casei Spitalelor Sfântul Spiridon Iași (1824-1940) – inventar arhivistic, 1971 București.

Satul Bahlui, comuna Cotnari – note istorice

Satul Bahlui, aflat în prezent în comuna Cotnari, nu este prea vechi în comparație cu vecinii cum ar fi Cotnari, Hodora, Ceplenița sau chiar Iosupenii. Satul a avut mai multe nume: Arman, Moara Armanului, Moara Prefectului, Moara Prefectorului și din 1964 poarte numele râului care curge la vest de sat, Bahlui.

O primă atestare documentară a satului este din 24 decembrie 1718 într-un uric de danie a lui Mihai Racoviță voievod care dăruiește un loc de moară la Bahlui unui boier Gheorghe Strahoțchi, loc numit Râtul lui Peter. Moară care a fost anterior a popii Struț. Anul următor la 1719 mai face o danie cu 20 de pământuri în hotarul Cotnariului lângă moara lui Struț. Hotărnicia la acele pământuri s-a făcut la 21 mai 1720 și s-a întărit proprietatea printr-un ispisoc de întărire.

La 12 octombrie 1724  moșia își schimbă proprietarul, astfel printr-un  zapis, Gheorghe pisarul și Ilinca a doua soție a acestuia fac o danie iezuiților leșești (polonezi) din Iași moara din Rât (fostă a popii Struț), de lângă Dumbrava Roșie și cele 20 de pământuri din hotarul târgului Cotnari.

După 1724 locul s-a numit Moara Prefectului (catolic) care câțiva ani mai târziu a dat numele satului. Dania a fost întărită de domnul Grigore Ghica Vodă la 15 martie 1733, și mai târziu de Constantin Mavrocordat voievod la 9 august 1733, și încă o dată 3 decembrie 1784.  Episcopia catolică din Iași dă vadul de moara lui Strahoțchi și “morișca” (moara) de pe Bahlui medelnicerului  Hrumuzachi ( familie care a dat României pe marele istoric Eudoxiu Hurmuzachi, ce avea proprietăți în Cotnari), primind în schimb o dugheană de ciubotărie în Târgul Ocna. Însă acest schimb a fost anulat, așa că proprietatea a rămas în continuare a Episcopiei catolice de la Iași.

La 2 martie 1790 prefectul catolic Fedele  avea pe moșie 10 liude (persoane scutite de dări, scutelnici) posibil la Moara Prefectului. Anii 1795, 1799, sunt multe judecăți la domnie datorită unor conflicte de hotar dintre cotnăreni și Mănăstirea Sf.Spiridon care primise de la domnie vatra târgului Cotnari dar și a târgului Hârlău.

La 1803 catagrafiile Visteriei Moldovei satul este înregistrat oficial și apare cu 14 hrisoloviți (așezați cu hrisov domnesc) cu numele de Moarea Prefectului, iar în alte documente cu numele Moara Prefectorului.

Moara Prefectului apare în Catagrafiile Visteriei Moldovei din 1830, ca fiind în ținutul Hârlăului, ocolul Bahlui, cu 21 de bejenari hrisoloviți. După nume bejenarilor se poate vedea atât originea cât și ocupația: Manolachi zât (zis) Hurja, Toader flăcău, Alexandru oltean, Marcu ungurean (la cei din Ardeal li se spunea ungureni), Maxim oltean, Pricochi scutar (scutar – mai mare peste ciobani la o stână, vornic de stână), Gheorghe ciubotar, Matei Minciuc (probabil rutean), Simeon morar, Timofti Prodinic (alt rutean), Gheorghi mocan, Vasile rotar, Ilii zât Timofti (rutean), Ion Verejuc (rutean), Gheorghi Prisărăciuc (rutean), Hilimon ungurean, Nicolai prisăcar.

Moara Prefectului fragment dintr-o hartă a județului Iași din 1898

În vecinătatea satului Moara Prefectului  în prima jumătate a secolului al XIX-lea era un cătun deținut de un armean cu numele Antonaș care avea mai multe vii prin Cotnari la 1831, iar la 1835 un alt armean Nastri avea o cârciumă în cătun. În același an într-o plângere făcută la domnie se arată daunele făcute de caii armenilor Antonaș și Vârtan care au intrat în fânațul locuitorilor din Horodiștea. Unul din cei doi armeni aveau la 1850 arenda morii de pe Bahlui. După această dată prin contopirea satului Moara Prefectului cu cătunul Armanul a rezultat un sat denumit Moara Armanului  și mai târziu Moara Prefectului. Moșia Moara Prefectului de 76 de hectare de pământ a rămas în stăpânirea Episcopiei catolice din Iași până la 14 mai 1919 când statul a expropriat cu plată moșia și a dat-o în proprietate veteranilor de război, văduvelor de război, orfanilor și școlii.

Satul Moara Prefectului, fragment dintr-un plan pentru uzul prefecturii Iași din 1941.

La începutul secolului al XX-lea, satul era în comuna Ceplenița, plasa Bahlui, județul Iași, era situat pe coasta dealului Hulpoiul (alt nume, dealul al-Perilor). Avea o populație de 144 de suflete, 103 vite mari cornute, 23 de cai, 39 de râmători. (Marele Dicționar Geografic al României, volumul IV, 1901 București).

Referințe:

V.D.Cotea (coordonator) în lucrarea Podgoria Cotnari, Editura Academiei Române, 2006 București, p.141- 143.

Mircea Ciubotaru și Silviu Văcaru  „Catagrafiile Visteriei Moldovei (1820-1845)  V.Ținutul Hârlău, partea I (1820)”, editura Demiurg Plus Iași, 2013.

De ziua ta Eminescu și la Hârlău ai fost sărbătorit!

O zi plină de evenimente culturale la Hârlău. Anul acesta la 15 ianuarie 2019 într-o zi frumoasă, destul de caldă, însă cu un vânt cam aspru de la nord, au avut loc de Ziua Culturii Naționale trei frumoase evenimente culturale la care și-au adus contribuția: Biblioteca Orășenească Hârlău, Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, Liceul Tehnologic Hârlău, parohia Pârcovaci, Școala Gimnazială Pârcovaci și Căminul Cultural Pârcovaci.

Dimineața la orele 9.00 am vizitat la Biblioteca Orășenească Hârlău o expoziție de carte dedicată poetului Mihai Eminescu cu cărți rare din patrimoniul bibliotecii.

La ora 12.00 la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, profesori și elevi de la Liceul Tehnologic Hârlău au aniversat ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu într-un mod inedit: pe un ecran erau afișate întrebări din biografia și creația poetului, și din asistență (destul de numeroasă) se dădea răspunsul. De asemenea, s-au recitat poezii ale poetului și se interpretau cântece pe versurile poetului. A fost o activitate animată, reușită și apreciată de public. Spre surprinderea cadrelor didactice, elevi de la liceul tehnologic au dat dovadă de un talent deosebit în recitarea poeziilor eminesciene și calități vocale inedite.

Afișul activității de la Muzeul Viei și Vinului de la Hârlău
Elevi de la liceul tehnologic au citit (mulți au recitat) poezii ale poetului Mihai Eminescu

La ora 15.30 eram deja în satul Pârcovaci, sat din compunerea orașului Hârlău, unde am participat la biserica din sat la o slujbă de parastas pentru poetul Mihai Eminescu.

La ora 16.00 la Căminul Cultural din Pârcovaci a avut loc o densă și frumoasă manifestare dedicată Zilei Culturii Naționale și poetului național Mihai Eminescu. În program, vizionarea unui film documentar dedicat poetului, recitări de versuri, interpretarea de cântece pe versurile poetului. Părintele Iulian-Vasile Adam, preot paroh la parohia „Sf. Cuv. Parascheva”, sat Bahlui, com. Cotnari, doctorand al Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”, Iaşi, secţia Teologie Liturgică a ținut o conferință despre satul românesc oglindit în creația poetică a poetului Mihai Eminescu.

In deschiderea manifestării, preotul paroh al parohiei Pârcovaci, Nicolae Crăciun a anunțat programul și a subliniat tema manifestărilor ce urmau a se desfășura: Satul tradițional în opera poetului. Această temă este și în calendarul creștin ortodox pe anul 2019, stabilit de sinodul bisericii care proclamă anul 2019 drept An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română

Profesorul – învățător pentru clasele primare de la Școala Gimnazială Pârcovaci Ioan Mușei, a prezentat o expoziție de medalii dedicate poetului Mihai Eminescu dar și marilor scriitori din literatura română. De asemenea o expoziție de carte veche și rară cu poezii ale poetului Mihai Eminescu. În fotografie, prezintă publicului expoziția.

La terminarea manifestărilor de la Căminul cultural din Pârcovaci deja era întuneric, frigul a pus stăpânire pe sat, însă am rămas plăcut impresionat de efortul făcut de preoți, cadrele didactice, elevi, care au contribuit la acest moment unic din păcate într-un an, o zi dedicată culturii naționale. Felicitări!

Acum 490 de ani, Petru Rareș pregătește la Hârlău o campanie militară contra secuilor din Transilvania.

Acum  490 de ani, în ianuarie 1529  la Hârlău,  Petru Rareş voievod pregătește o campanie militară în Transilvania  în scopul supunerii secuilor şi garantării stăpânirii feudelor (domeniilor) sale transilvănene. Invazia oastei moldovene conduse de vornicul Nicoară Grozav, de departe cel mai bun general a lui Petru Rareș, care la 22  iunie 1529 învinge pe federali (imperiali austrieci) lângă Feldioara. Intervenția oastei moldovene a avut loc în perioada 29 ianuarie – 8 februarie 1529 și după cum spun cronicile, a fost o surprindere totală a secuilor, care au fost pedepsiți de domnul moldovean că “au încălcat pacea și hotarele Moldovei, afirmând că nu recunosc autoritate nici unui rege sau voievod”. De asemenea erau pedepsiți că au jefuit și ucis mai mulți negustori moldoveni. (Leon Siminschi –coordonator în “Petru Rareș”, Editura Academiei Române 1978, București, p.92) și Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei”, cap121 (Când au părădat a treia oară Țara Săcuiască).

Ioan Zapolya voievodul Transilvaniei, în urma tratativelor de la Lipova din mai 1529 îi conferă noi posesiuni ardelene lui Petru Rareș: Ungurașul cu 34 de sate, orașul Bisatrița cu 50 de sate și Valea Rodnei cu 23 de sate. Petru Rareș devine unul dintre cei mai puternici feudali din Ardeal. După ce asediază puternic cetatea Brașov, sașii i se supun umili. Brașovenii se adresează servili lui Petru Rareș într-o scrisoare: ”țara noastră și țara Măriei Sale ( Moldova) au fost totdeauna o țară și săracii Măriei Tale și noi ne-am ajutat întotdeauna”. Domnul moldovean le oferă privilegii comerciale brașovenilor, după ce le impune un tribut de 4000 de florini, nu înainte de a îi dojeni că au acordat ajutor rivalului și pretendentului la tromul lui Ștefan Mailath. În scrisoarea către brașoveni Petru Rareș își arată de fapt adevăratele intenții geopolitice, aceleași cu cele ale lui Mihai Viteazul peste 70 de ani: ”Ardealul l-am cucerit cu sabia și nu-l vom da nimănui, nici lui Ferdinand, nici altuia.”

După revenirea în țară din campania din Țara Secuiască, Petru Rareș voievod , la 23 aprilie 1529 vine la Hârlău unde dă mai multe ispisoace și urice de danie (DIR XVI, vol.  I, doc. p, 320- 323 și doc. 286 și 287).

Biserica Sf.Dumitru din Hârlău, carte poștală din perioada interbelică.

Însă pentru Hârlău această campanie are și o altă importanță, începând cu anul următor,începerea zidirii bisericii domnești cu hramul Sf. Dumitru din Hârlău.

1530-1532, Petru Rareș, zidește biserica cu hramul Sf. Dumitru din Hârlău. Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) scrie în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă” despre ctitoriile bisericești ale domnitorului Petru Rareș: „Iară dacă să întoarse Pătru vodă de la Țara Ungurească, într-acéia laudă au sfârșit mănăstirea Pobrata, carea era zidită de dânsul și o au sfințit. Așijderea și mănăstirea Râșca au început. Din Dobrovățul încă au săvârșitu, de la Căpriiana mănăstirea au lucrat, încă și alte lucruri bune multe să află făcute de dânsul, cumu-i la mitropoliia de Roman și la mitropoliia de Suceava și la mănăstirea de Bistriță și bisérici de piiatră în Hîrlău și în Bae și încă și alte lucruri bune multe să află în țară de dânsul făcute.”

Primele măsuri de modernizare urbană a Hârlăului în 1912

Aflăm din Monitor Oficial nr. 147 de miercuri 3/16 octombrie 1912, că primarul comunei urbane Hârlău, C.Deleanu și secretarul primăriei C.S.Șerban (aflat în funcția de primar în timpul primului război mondial), au publicat un “Regulament pentru înfumusețarea, regularea și siguranța orașului Hârlău”.

Regulamantul este destul de vast, se întinde pe mai multe pagini din Monitorul Oficial, de aceea voi menționa câteva capitole de interes istoric:

  • Art.1 Intinderea orașului Hârlău se fixează între liniile formate de șanțul ce desparte vatra orașului de locul înconjurător și care leagă punctele unde au fost barierile Botoșani, Maxut, Pârcovaci, aceasta din urmă se fixează la hotarul dintre oraș cu moșia Maxutului, bariera de la podul Bahlui, hotarul Bădeni și șoseaua națională până la casele Ungureanu, bariera Eternității din dreptul caselor Florea și care liniile ce se vor fixa în viitor prin pietre numerotate, începând cu bariera Botoșani spre apus.
  • Art.2. In afară de aceastä linie care mărginește întinderea orașului, nimeni nu poate îngrădi vreun loc, construi vreo casă sau face altă instalațiune. Se va putea deroga de la aceasă dispoziție numai pentru construcțiuni de fabrici, sau cazărmi (n.a. se pare că era în plan înființarea unei cazărmi de unitate militară sau jandarmi la Hârlău), aceasta însă numai cu autorizație expresă a consiliului comunal.
  • Art.3. Până la întocmirea unui plan general al orașului, primăria, prin oamenii tehnici, va întocmi planurile străzilor ce urmează a fi făcute din nou sau modificate,aceste planuri se vor aproba de cei în drept. Lărgimea normală a stradelor ce se vor proecta (n.a. proiecta) în viitor, se fixează la 12  metri, exceptindu-se bulevardele care vor fi de 14 m.
Hârlăul interbelic, carte poștală.

În continuare se dau date tehnice privind acțiunea de regularizare a străzilor prin cedarea de teren contra cost de către proprietari. În caz de opunere se va proceda la expropierea forțată.

Construcțiile care nu corespund planului se vor demola de proprietar care le va reface cu fațada aprobată în plan.

Construcțiile vor avea înălțimea maximă de 5 metru pe străzile Ștefan cel Mare, Bogdan Vodă și Munteni, și de 4,5 m. pe celelalte străzi. (art.26)

Nimeni nu va face fântâni sau pivnițe fără aprobare, fiind interzis să se facă pivnițe sub străzi (art.32)

Art.33 prezintă instrucțiunile de construire a latrinelor, care vor fi „sistematice”,la distanță de stradă, dar și de locuință. Latrinele pentru casele de pe străzile Ștefan cel Mare și Bogdan Vodă se vor face din zid, bine aerisite prin coș de ventilație.

Art.37 se reglementează „îngrădirile”, care vor fi făcute doar cu autorizație și în așa fel încât să nu strice “înfrumusețarea orașului”. Se vor face cu grilaj din lemn aliniate cu strada și vecinii și model asemănător. Cu precăre pe străzile principale: Ștefan cel Mare, Bogdan Vodă, Pulheria Ghica, Vasile Ioan, Munteni, Petru Rareș. Înălțimea maximă a gardurilor și zăplazurilor va fi de 1, 60 m.

Se mai reglementează modul cum se va demola o clădire, ce aprobări ce cer de la primărie și în cât timp se va efectua lucrarea.

Art.52 prevede o măsură care ar fi bine să se aplice și acum: Casele insalubre sau nelocuite se închid până la demolare. (Ar fi o măsură bună, de exemplu  pe strada N.Iorga este o casă nelocuită care stă să se prăbușească).  

Și art. 53 este interesant deoarece după mai mult 100 de ani nu prea se respectă. In regulament se prevede că este interzis să se facă pe spațiul public depozit de lemne de foc sau alte materiale. Aceste depozite trebuie să fie în afara orașului sau la gară (n.a. gara și linia ferată au fost date în folosință în 1910).

Art.54, prevede că depozitele de fân sau paie și alte “materiale arzătoare”, se fac numai la mahalalele orașului, pe alte străzi numai în poduri închise.

Art. 56, prevede că hanurile trebuie să aibă curțile și ogrăzile pavate sau pietruite în termen de 6 luni de la publicarea regulamentului.

Art.60, reglementează amplasamentul grajdurilor care pot fi construite nealiniate cu strada, în spatele caselor sau înspre spatele terenului cu condiția să fie la 6 m. de stradă. Grajdurile vor avea haznale și gropi de bălegar făcute din zid iar fundul haznalei din zidărie impermiabilă.

Acest regulament este interesant,  este o pagină de istorie a măsurilor urbanistice luate de edilii orașului acum mai bine de 100 de ani. Deasemenea explică arhitectura caselor și înfățișarea străzilor așa cum le vedem prin fotografiile de epocă.

În încheiere se arată că regulamentul s-a aprobat prin decretul regal nr. 4105 din 25 septembrie 1912.