Vernisajul ediției a III – a, a taberei de arte vizuale Hârlău – Sticlăria 2018

vernisaj pictură Deja la a treia ediție, tabăra internațională de creație de arte vizuale „Hârlău  – Sticlăria 2018”, a avut venisajul astăzi 12 august începând cu ora 12 la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.

Au expus artiștii : Teodor Vișan, Silvia Țiperciuc, Victor Hreniuc, Angela Hreniuc, Eugen Mircea, Corina Perianu, Florin Prodan, Emil Gentimir, Adrian Podoleanu, Claudia Schițelea și Anatolie Gherasimov din R.Moldova.

In sala de expoziție, primul lucru pe care-l remarcai era mirosul proaspăt de uleiuri de pictură și peisajele din zona Hârlăului, transpuse în minunate tablouri. Publicul mai numeros ca la vernisajele anterioare. Apreciez că expoziția a fost un mare succes, picturile au fost apreciate de cei prezenți și mai ales fotografiate sau filmate.

DSC_0026

Și această ediție a fost organizată de domnul Eugen Dâscă cu sprijinul unor sponsori care și în anii anteriori și-au adus contribuția, printre care domnul Florin Țăpușă. Domnul Eugen Dâscă a adus mulțumiri publice pentru acest sprijin.

DSC_0023

Minunata expoziție a fost prezentată de domnul Eugen Mircea, care a expus și tablouri.

Publicul a fost atras de un tablou ce prezintă un edificiu emblemă a Hârlăului, biserica domnească Sf.Gheorghe, surprinsă dintr-un unghi  diferit, dinspre fosta Curte Domnească.

DSC_0005
Tablou în ulei de Anatolie Gherasimov, Biserica Sf.Gheorghe

DSC_0007

Sala de expoziție a creațiilor artiștilor care au expus tablouri și sculpturi.

Felicit organizatorul acestei tabere de creație, felicit artiștii plastici pentru minunatele tablouri oferite și reamintesc domnului Eugen Dâscă o promisiune făcută în edițiile anterioare: Aceste minunate lucrări din cele trei ediții, vor fi expuse într-o expoziție permanentă, unde vor putea fi admirate de publicul iubitor de artă și de frumos!

Reclame

10 august 2018, o zi fierbinte a luptei pentru putere.

Nu doresc să fac comentarii despre acest eveniment. Datorită lipsei de dialog politic, s-a ajuns la violență extremă de stradă. Probabil este doar începutul, care va arunca țara în flăcările urii și destabilizării politice din care nu vor câștiga românii, mai ales cei loviți deja de soartă.

Sunt un fan a fotografiei de presă și recreative. Din miile de fotografii ce au apărut în presă, am apreciat una care va fi probabil cea mai bună fotografie de presă a lunii august, sau cine știe a anului 2018.

Este fotografia unde o tânără din trupele de jandarmi este  linșată de zeci de ultrași, și apărată apoi de zeci de tineri care au venit să protesteze pașnic. Fotografia este a agenției AGERPRES.

https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/11434589

jandarmerița lovită

Note de lectură. Maria – Regina României „Jurnal de război”, despre Hârlăul de acum 100 de ani.

Am găsit la librăria „Casa Cărții” din Iași, unde acum 20 de ani eram un vizitator și achizitor fidel de carte, însă de la mutarea mea la Hârlău nu am mai trecut pe acolo. Librăria aflată în spatele clădiri prefecturii, se prezintă bine, modern, însă prea multe bare metalică la casă unde plătești. Nu era nici un cumpărător, însă având rucsacul cu aparatul foto, nu l-am lăsat la dulapul cu bagaje de mână și am discutat cu doamna casieră, o persoană amabilă și binevoitoare. Mi-a adus din standuri două lucrări diferite cu jurnalul de război al reginei Maria. După o convorbire telefonică cu domnul profesor Ioan Mușei, am optat pentru volumul 1 a lucrării: Maria – Regina României Jurnal de război 1916-1917 vol.I, apărută la editura Humanitas București 2014.

carte jurnal regina maria

Jurnalul de război, este o carte pe care o citești imediat, „că te prinde” cu adnotările când vesele, când triste ale reginei Maria. Pentru o persoană pasionată de istoria primului război mondial, adnotările reginei în momente cheie ale războiului aduce informații inedite despre  evenimente, oameni și marile hotărâri ce s-au luat înainte și după intrarea României în război.

Informații de prima mână vor găsi și istorici care studiază sistemul sanitar, în timpul primului război mondial.

S-au scris multe cronici și articole despre acest jurnal, nu doresc decât să mă opresc la două momente ce au legătură cu Hârlăul.

La p. 455, regina notează în jurnal că duminică 23 aprilie/6 mai 1917, împreună cu fiicele și cu Ballif (colonel și apoi generalul Ernest Baliff, aghiotant al reginei Maria) a venit la Hârlău pentru a vizita mai multe spitale militare. A fost și la Deleni, „unde e un conac frumos, vechi, cu o grădină bătrână  și superbă, înconjurat de niște fermecătoare ziduri din piatră vechi, care aparținea unui bătrân Ghica – Deleni…” .

A vizitat regimentul de la Deleni și spitalul militar de aici. A vizitat bordeiele unde era cartiruiți soldații.

Au mers apoi la Hârlău, unde au vizitat „spitale de tot felul”, și „o baracă imensă unde erau adăpostiți exantematicii”. Baraca era aproximativ pe locul unde în prezent sunt blocurile de pe strada Mihai Eminescu, iar cei decedați de tifos exantematic au fost înmormântați în dealul din spatele spitalului Pulcheria Ghica, care la acea dată era spital ce aparținea Crucii Roșii Române.

Despre Hârlău spune că „este un oraș foarte mic, cu o biserică veche și interesantă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dar cu prea multe părți restaurate de Lecomte ca să mai păstreze farmecul străvechi”. (n.a. Andre Emile Lecomte de Nouy, (1844-1814) arhitect francez stabilit în România, autor al unor restaurări controversate de monumente religioase printre care și biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, în 1904,  zidită de Ștefan cel Mare la 1492).

De aici la invitația avocatului Polizu, au vizitat „casa lor frumoasă, ceva mai sus de oraș” (p. 456).

In jurnalul Reginei Maria, la data de 13/26 mai 1917 sâmbătă, Iași, regina notează despre prințul Carol (viitorul rege Carol al II-lea), „care tocmai s-a întors la vremea cinei , după ce a fost toată ziua ocupat cu treburi militare împreună cu Nando (regele Ferdinand), Thomas (Albert Thomas – ministrul munițiilor din guvernul Franței) și mulți alții la Hârlău” (p.494). „…Au avut loc exerciții militare, o paradă și un prânz militar de proporții cu multe discursuri.”

Despre aplicația de la Gurguieta am mai scris pe blog și prânzul militar oferit de Ghica Deleni la o cabană de vânătoare din pădurea Pârcovaci.

https://harlau625.wordpress.com/2017/03/10/restructurarea-si-refacerea-diviziei-13-infanterie-ploiesti-in-perioada-ianuarie-iunie-1917-la-harlau/

De asemenea despre personalitățile pe care regina Maria le-a întâlnit la spitalele din zona Hârlăului și care i-au făcut o impresie deosebită, am mai scris pe blog. Aceste persoane au fost decorate prin decret regal cu  ordinul „Crucea Regina Maria”

https://harlau625.wordpress.com/2017/10/20/din-arhive-monitorul-oficial-de-acum-100-de-ani-conferirea-ordinului-regina-maria-unor-infirmiere-de-la-spitalul-harlau/

 

 

Arhive istorice. Când moștenesc Cantacuzinii moșia Deleni?

Mă documentez pentru a scrie o carte despre ctitoria din Pârcovaci a logofătesei Pulcheria Ghica. Căutând prin vechile cronici moldovenești publicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea de Urechie, Codreanu, Ghibănescu, am aftat în ce împrejurări au ajuns boierii Cantacuzini stăpânii moșiei Deleni și a satului Pârcovaci.  Am găsit un articol interesant publicat de V.A. Urechia în Analele Academiei Române, seria II, Tomul XI, 1888-1889, publicat în 1890 la București, p. 135-136

Domnul Moldovei Vasile (Coci) Lupu, a avut două soții. Pe doamna Tudosca, din familia Cantacuzină (dinspre mamă), și o a doua soție,  o doamnă de o mare frumusețe, de origine cercheză (despre care a scris N.Gane în Trecute vieți de doamne și domnițe).

Doamna Tudosca, era fiica lui Coste Bocioc (Bucioc), care în timpul lui Constantin Movilă voievod (1607-1611) a primit de la domn o danie, moșia și satul Deleni, care în perioada următoare a ajuns o răzeșie având nu mai puțin de cinci stăpâni, urmașii lui Coste Bucioc.

Doamna Tudosca a avut o fiică, domnița Ruxandra născută în anul 1632 la Iași, o frumusețe de femeie, care a avut o soartă crudă ca soție a lui Timuș, fiul lui Bogdan Hmielniţki, hatmanul cazacilor, aliat al domnului Vasile Vodă.

Domnița Ruxandra a moștenit o parte din satul și moșia Deleni din partea  mamei. Ea a lăsat o parte din averea pe care o avea în Ucraina din partea soțului și Moldova, mănăstirilor și nepotului Toderașcu Cantacuzino. Acesta cu mare greutate reușește să intre în posesia moștenirii de la doamnița Ruxandra în urma unei judecăți la curtea domnească.

Moștenirea domniței Ruxandra

Într-o “carte”, dată de Petru Vodă la 8 aprilie 1673, boierul Contaș primește poruncă să “stâlpească”, adică să stabilească hotarele ce au fost ale vistiernicului Toderașcu Bocioc, fiul lui Costa Bocioc, unchiul domniței Ruxandra Lupu, iar a 5-a parte să fie dată domniței Ruxandra. Rezultă că alți 4 urmași au mai fost puși în posesie la Deleni.

Autorul articolului face o scurtă trecere în revistă a istoriei moșiei și satului Deleni, din dealul Hârlăului, care se pare că vine tocmai din vremea lui Alexandru cel Bun din 7 iulie 1430.

istoria moșiei  Deleni.jpg

Despre acest subiect am mai scris pe bloguri:

https://harlau625.wordpress.com/2014/02/04/domnita-ruxandra-lupu-un-destin-tragic/

https://harlau625.wordpress.com/2015/03/03/domnita-ruxandra-ii/

O listă a abonaților din Hârlău în 1901 a revistei Albina.

Căutând prin arhive, am găsit în revista Albina – revistă enciclopedică populară, nr.28-29, anul IV, din 8-15 aprilie 1901, abonații și donatorii din Hârlău a acestei apreciate și citite reviste ce apărea în România la acea vreme.Un abonament anual era 5 lei, iar pe 6 luni, 3 lei. De aici o primă concluzie, valoarea leului la acea vreme.

La pagina 805, este publicat statutul societății „Steaua”, care avea ca obiect de activitate „întinderea învățăturei pentru popor, prin tipărirea și răspândirea de scrieri și publicații morale, patriotice și de folos practic, și pentru împiedicarea, prin tote mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri și publicații imorale, sau cu tendințe contestării statului   sau ideii națiunii române.”

In continuare se publică comitetul de conducere, președinte fiind  Ioan Kalinderu – membru al Academiei Române, printre membrii Spiru C. Haret, mari proprietari, revizori școlari, profesori, politicieni.

lista abonați Albina 1901

lista abonați_A_Albina 1901

Poate că mulți din cititori vor găsi printre persoanele enumerate străbuni. Totodată vom identifica cine a fost primar, profesori, învățători, funcționari publici nu numai din Hârlău ci și din Pârcovaci, Ceplenița, Bădeni, Feredeni, Deleni etc.

Satul Șendreni, comuna Frumușica repere istorice

Satul Șendreni, din comuna Frumușica nu are o istorie prea îndelungată. Situat pe pantele vestice ale dealului Holmul (denumire slavonă Holm înseamnă deal), o zonă unde în vremurile de demult erau păduri seculare de fag, ulm, stejar, tei.

Satul nu apare în catagrafiile visteriei Moldovei din 1788, 1803, 1820, 1832. Se pare că teritoriul actual al satului la 1820 făcea parte din moșia Storești a postelnicului Alecu Mavrocordat, care mai deținea pe moșie și satele Chițoveni, Coșciugeni, Prisăcani, Vlădeni. (Catagrafiile Visteriei Moldovei 1820 vol.V, ținutul Hârlău, p. 414).

Satul Storești (și Chițoveni), erau la 1820 în ținutul Hârlău, ocolul Miletin. Un sat de categoria a III-a, sărac și depopulat. Avea 133 de birnici, 118 scutelnici, 90 de slugi ale boierului, 79 de străini, pribegi și bresle (meseriași) fără bir.

În Catagrafiile Visteriei Moldovei din 1831, cu un an înaintea desființării ținutului Hârlăului, satul Șendreni nu apare. Probabil că era parte a moșiei Storești a postelnicului Alecu Mavrocordat, ca și cu 12 ani în urmă. Satul Storești, ocolul Miletin, ținutul Hârlăului  avea 214 locuitori.(Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831, Ed. Universității A.I. Cuza 2009, Iași, p.172).

Fostul domnitor Mihail Sturza, în anul 1834 și următorii face cumpărături și schimburi de terenuri prin care realizează o imensă moșie, Moșia Flămânzi din care făcea parte și moșia Storești cumpărată de la urmașii postelnicului Alecu Mavrocordat ce avea 2,245 de fălci. (Constantin Dropu, Flămânzi un nume în istorie, 1977 Botoșani, p. 39). Din aceiași moșie mai făcea parte și moșia Rădeni cu 2916 fălci.

P1090454

Este posibil ca satul Sendreni să fi apărut după reforma din 1864, a lui A.I.Cuza, prin împroprietărirea clăcașilor de pe moșia Sturza. Dacă voi găsi lucrarea   profesorului  Constantin I. Cojocariu: Proprietatea funciară în Judeţul Botoşani, din prima jumătate a secolului al XIX-lea până în a doua jumătate a secolului al XX-lea,Editura Quadrat, Botoşani, 2013, voi afla cu siguranță împrejurările apariției acestui sat.

In ceea ce privește numele satului Șendreni, cred că nu are nici o legătură cu numele primului portar al Sucevei, Șendrea, din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Satul nu este menționat în lucrarea lui Constantin Burac, Așezările Țării Moldovei din epoca lui Ștefan cel Mare, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București 2004, p.130 cap. ținutul Hârlăului.

Din lucrările găsite de mine, satul cu numele Șendreni, apare în Marele Dicționar Geografic al României, vol.V, Editura Soccecu 1902 București, p. 692. Aici găsit următorul text:

Șendreni (în text Șăndreni), sat pe coasta de vest a dealului Holmul, ramificare spre Țăncușa, în partea de sud a comunei Storești. Este în plasa Coșula, Botoșani. Are 42 de hectare de pământ arabil și pășuni, o populație de 93 de familii, adică 430 suflete, 260 boi, 180 de oi, 16 porci. Nu avea nici școală și nici biserică.

Storești la 1902 era sediul comunei rurale, era în plasa Coșula, județul Botoșani, situat pe pantele râpoase ale dealurilor Țăncușa (în text Țencușa) și Holmul, avea 2 sate: Storești și Târgul Frumușica. Avea o biserică , o școală, o moară cu aburi, o fabrică de sticlă în pădure, o carieră de piatră. Avea o populație de 1740 de locuitori.

La 1902, satul Șendreni era în comuna  rurală Rădeni, plasa Coșula, județul Botoșani. Din comuna Coșula mai făceau parte satele Boscoteni, Schitul Balș, Bahluiul, Rădeni și Vlădeni. Avea 407 familii, respectiv 1282 de suflete, 2 biserici, 1 preot, 2 cântăreți bisericești. Avea o școală mixtă cu 116 elevi. Mai avea comuna 6 iazuri cu pește, 5 mori de apă, o moară de vânt. (Marele Dicționar Geografic al României, vol.V, Editura Soccecu 1902 București, p. 207).

Rădeni și Boscoteni erau sate pe două trupuri de moșie. Rădenii avea o populație de 330 de suflete, a vea o biserică din piatră, foarte veche, o școală mixtă cu 116 elevi și un singur învățător. Avea vii care dădeau un vin deosebit (MDG p. 207).

La 1930, satul Șendreni făcea parte din plasa Sulița, județul Botoșani ( Enciclopedia României, vol. II (Țara Românescă), 1930 București  p.68 (Județul Botoșani).

Hartă Botoșani

In prezent satul Șendreni face parte din comuna Frumușica, județul Botoșani, din care mai fac parte satele: Boscoteni, Rădeni, Storești, Vlădeni Deal și Frumușica.

Șendreni

Nu prea sunt multe studii sau articole publicate despre Șendreni. Are o biserică din lemn cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, înălțată în anul 2005 și din mai 2007, începând cu slujba Sfintei Liturghii din noaptea Învierii, cu binecuvântarea P.S. Calinic Botoşăneanul, s-a putut sluji în noua biserică încă nefinalizată.. Preot paroh este din 2005 Ceobanu Petre, un tânăr și destoinic preot, coordonator al ATOR (Asociație Tinerilor Ortodocși) de pe lângă protopopiatul Hârlău.

biserica_sendreni1

https://sendreni.mmb.ro/1482-biserica-sfintii-apostoli-petru-pavel

În satul Șendreni este o școală primară, Școala primară nr.5, cu 3 învățători și 58 elevi. (Monografia comunei Frumușica). Populația satului Șendreni este de 509 locuitori.

http://www.prefecturabotosani.ro/comune/localitati/frumusica.htm

Promit să mai studiez problema, și să completez acest articol.

 

 

 

La o aniversare de jumătate de secol!

Fiind de peste 10 ani amic cu domnul Ioan Ursache, acum și el un venerabil pensionar, am fost invitat la școala gimnazială Maxut la o aniversare de suflet a acestuia, 50 de ani de la absolvirea școlii (1968-2018)

Au răspuns mulți foști colegi la apelul de aniversare a domnului Ioan Ursache, însă cum este în viață, mulți au trecut la ceruri și nu au răspuns prezent la apelul clasei, iar alții au refuzat să vină din diferite motive.

DSC_0021

La întâlnirea din clasă, în școala veche, domnul profesor Costache Șaramet, din prima clipă a monopolizat publicul prezent cu povești de demult despre elevi, învățători, profesori și întâmplări de acum 50 de ani și mai recente.

DSC_0035

Din multitudinea de înscrisuri pe care le scotea din tolba cu amintiri, a scos și o listă cu elevi din școală care au ajuns personalități ce au reușit în viață și în sociatate.

Discuțiile au fost deosebit de animate, unii dintre foștii elevi și-au depănat amintirile, au discutat cu colegi, pe unii nu i-au văzut de zeci de ani.

DSC_0032

Mi-a plăcut atmosfera, organizarea activităților de către domnui Ioan Ursache și colegii care s-au implicat în pregătirea evenimentului. Fiecare din cei prezenți au rămas cu amintiri plăcute.

DSC_0059

A urmat o agapă colegială la un restaurant și Țarinca Maxutului, unde a fost un moment  de distracție și voie bună, pe o muzică așezată și potrivită de domnul Ioan Alupei, ca pentru seniorii și doamnele peste care anii au așternut ceva din haina grea a bătrâneții.