200 de ani de la răscoala lui Tudor Vladimirescu- Eteria și Moldova

Am vizionat zilele trecute la televiziunea națională, în emisiunea dedicată minorităților naționale, un material dedicat Eteriei. Fiind găzduită de comunitatea grecilor, emisiunea a prezentat din punctul lor de vedere mișcarea eteristă din principatele Române.

Probabil că nu vor difuza rolul nefast a acestei mișcări asupra principatelor Moldova și Țara Românescă.

Din documentele parcurse de mine în aceste zile rezultă ostilitatea marilor boieri (dar și cei mijlocii și mici), a fruntașilor târgoveți și a clerului (mai puțin din mănăstirile închinate și al unora înalte fețe bisericești din mitropolia Moldovei).

În scaunul domnesc de la Iași se găsea Mihail Șuțu un fanariot urât de toate păturile sociale pentru birurile puse și spoleirea țării cu sprijinul grecilor aflați mai în toate slujbele domnești. Un alt motiv de teamă și respingere a mișcării eteriștilor era îngrijorarea de posibila intervenția armată a imperialilor turci otomani și poate mai mult a rușilor a căror jafuri din perioada ocupației țării din 1806 – 1812 făcute țării nu au fost uitate. Eteriștii prin planuri ascunse cu sprijinul domnitoriului Mihail Șuțu, intenționau să recruteze 3000 de moldoveni în armata Eteristă, să facă stocuri de provizii în vederea viitoarelor acțiuni de luptă contra turcilor. ( DIR Răscoala din 1821 vol.IV Eteria în principatele române, p.54).

Pe 23 februarie Alexandru Ipsilanti conducătorul mișcării Eteriste dădea la Iași o proclamație către poporul Moldovei, prin care făcea cunoscută răscoala grecilor și elogia sprijinul domnului Mihai Șuțu.

Pe 24 februarie Alexandru Ispilanti trece în revistă armata pe care o comanda în preajma mănăstirii Galata, face un apel la grecii din Moldova și de pretutindeni să sprijine răscoala grecilor. La mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, prințul Alexandru Ipsilanti este binecuvântat de mitropolitul Moldovei Veniamin Costache care-l încinge cu o sabie, sfințește steagul de luptă a Eteriei.

După acest moment arnăuții greci trec la acțiuni de jaf ce au panicat populația.

cruzimea eteriștilor în Moldova

Casa Cantacuzino de pe strada Golia care l-a adăpostit pe Alexandru Ipsilanti în februarie 1821 (vizavi de actuala clădire a poștei mari)

După intrarea turcilor în principate, ultimele lupte s-au dat între turci și eteriști la mănăstirea Secu și Sculeni pe Prut. Moldova este din nou jefuită de turci care în urmărirea eteriștilor turcii ard și jefuiesc Iașul, jefuiesc și provoacă distrugeri la mănăstirilor închinate: Secu, Agapia, Văratec, Slatina.

La intrarea turcilor în principate, o parte din boierii moldoveni cum ar fi vornicul Teodor Balș, hatmanul Răducanu Ruset, vistiernicul Alecu Balș, spătarul Sturza au trecut la înarmarea oamenilor de pe moșii pentru a lupta contra grecilor ca reacție la ”cei 150 de ani de împilare și tâlhărire a țării de către greci”. Cu corpul de oaste intenționau să-i atace pe valea Siretului pe eteriști din spate atunci când turcii se luptau cu ei.

Rezultatul răscoalei eteriste a fost că Turcia otomană nu mai numește domni greci din Fanar ci domni pământeni. In Moldova din 1822 este domn Ioan Sandu Sturza. Urmează ocupația turcă și apoi rusească a Moldovei.

Referințe:

DIR Răscoala din 1821 vol.IV ”Eteria în principatele române” Editura Academiei RPR, București 1957

DIR Răscoala din 1821, vol.V, Izvoare narative. Editura Academiei RPR, București 1962

Fotografia casei Cantacuzino: http://curierul-iasi.ro/iasul-istoric-1821-eteria-pornea-de-la-iasi-8999

Cine a fost Grigore Rosenberger șoltuzul târgului Cotnari?

Petru Rareș voievod, fiu al orașului Hârlău, a avut în șoltuzul târgului Cotnari Grigore (Grigorius) Rosenberger, condus la acea dată de sași, ce au înființat alături cu o importantă comunitate ungurească viile și târgul Cotnari, un prieten de taină și de nădejde. Acesta l-a însoțit pe domn la 1538 pe domn la Țaringrad pentru a primi de la sultan un nou caftan de domnie, iar în relațiile când încordate, când amicale cu împărăția austriacă și domnii principatului Transilvania, un ambasador fidel și mai ales foarte iscusit.

Domnul Petru Rareș avea o dispută cu principele ardelean dar și cu conducătorii cetăților ce aparțin de drept domnului, respectiv Ciceul și Cetatea de Baltă. Domnul mai avea de recuperat o datorie de 1500 de florini făcută cu doi ani în urmă a cetății Bistrița, pe care a scăzut-o la 1000 de florini în dorința de a închide acest conflict și a se relua relațiile bune pe care Moldova le avea cu această cetate-târg. În dorința stingerii acestor diferende comerciale și patrimoniale, domnul trimite din Hârlău pe prietenul său, șoltuzul din Cotnari în misiune diplomatică. Astfel la 21 ianuarie 1544, domnul aflat la curtea domnească din Hârlău, îi dă diplomatului moldovean o scrisoare către conducătorii cetății Bistrița. În scrisoare domnul le amintește de vizita făcută cu un an în urmă la Bistrița, solicită plata datoriei scăzute de domn la 1000 de florini, și îi întrebă: ”Oare socotiți că nu mai aveți nevoie de mine?”

Se pare că misiunea diplomatică a lui Grigore Rosenberger nu a avut succes că în iunie oastea modovenească intră în estul Transilvaniei pentru a recuperea cetatea Ciceului. Invazia a fost un eșec deoarece regina Isabella a Austriei dă poruncă regentului de Transilvania și viitorul voievod cardinalul Gheorghe Martinuzzi, ca cetățile Ciceului și Cetatea de Baltă să fie dărămate, iar teritoriul feudei să fie dat domnului Moldovei.

După doi ani, Petru Rareș Voievod a murit, pe tron urcând fiu acestuia Iliaș Rareș, care a renunțat după cinci ani la tron și spre marea supărare a familiei pleacă la Istanbul unde trece la Islam.

Documente românești din arhivele cetății Bistrița

Această lucrare publicată de Iorga este o oglindă a relațiilor dintre Moldova și cetatea Bistriței ce avea o economie prosperă. De aici Moldova procura mai ales arme, însă și alimente în vremuri de secetă și foamete și meșteri zidari care au ridicat multe biserici în Moldova. Tot aici avem și documente date de domnii Moldovei de la curtea domnească din Hârlău (sper ca să scriu un articol despre acestea). Studierea acestor documente externe ale curții domnești din Hârlău ne prezintă activitatea intensă a cancelariei domnești pe o perioadă de peste 250 de ani mai ales în relațiile cu Polonia, cu centrele urbane ardelene, Bistrița, Sibiu, Brașov.

Documentele rămase din aceea perioadă nu dau prea multe date despre Grigore Rosenberger, însă potrivit lucrării coordonate de V.D.Cotea Podgoria Cotnari p. 55, acesta nu a fost singurul sas șoltuz de Cotnari, au mai fost Tamash Groff 1556, Schmith Haneș 1570, Benkner și un Fealtin Valentin, Michael în sec. XVI și XVII. În lucrarea citată Gheorghe Rosenberger apare cu numele de Georgius Rosenberger și în documentele externe era prezentat ca modernus capitaneus Kotnariensis.

Referință: N.Iorga, ”Documente românești din Archivele Bistriței, partea I”București 1899.

V.D.Cotea coordonator ”Podgoria Cotnari”, Editura Academiei Române, 2006 București.

Șipote, 575 de ani de la prima atestare documentară

Șipote, un sat cu o istorie îndelungată, unde a fost curtea familiei Arbore (Arbure cum spune cronicarul), apoi un ocol domnesc, și trecând pe la mai mulți stăpâni timp de 150 de ani a ajuns o siliște, adică un loc unde a fost o vatră de  sat, părăsit de locuitori și mai târziu un sat mănăstiresc.

Acum câteva zile prin bunăvoința unui eminent cercetător și profesor doctor din Tg.Frumos am primit în format Word lucrarea ”LUCA ARBORE ŞI CTITORIILE  SALE DIN SATUL ŞIPOTE, JUD.IAŞI STUDIU MONOGRAFIC” de  Daşchievici Marius-Andi. Din lectura acestei lucrări, public mai jos o scurtă recenzie.

      Prima menţiune a toponimului Şipote apare într-un document emis la 18 februarie 1445 de Ştefan II voievod  la Suceava pentru boierul Mihail de la Dorohoi pentru un grup de sate ce aparţinuseră la 1425 lui Ştefan Zugraf : ,,i-am dat şi îi întărim satele pe Miletin, mai jos de Şipote, de la plopi în jos, unde au fost satele lui Ştefan Zugraful: unde este Hodor Burcic şi mai jos de Burcic, unde a fost Berchiş, şi mai sus, în dreptul morii ,unde a fost Eremia, şi unde a fost moara lui Ştefan Zugraf, să-şi aşeze moară , şi seliştea lui Juga Păturnicherul , şi cu Stejereii, şi iazul de pe Jijioara Seacă″ (DRH, seria A .Moldova, vol.I 1384-1448,p. 355-357,doc.252).

Satul din ținutul Hârlău, exista totuși din 1425, fiind în stăpânirea lui Mihu din Dorohoi, de la care a ajuns în proprietatea hatmanului Luca Arbore, portarul Sucevei. (Alexandru Gonţa, Satul în Moldova Medievală.Instituţiile,ediţia a-II-a, Editura Panfilus,2011,p.189)

Aici Luca Arbore construiește o curte boierească, despre care nu există documente și o biserică care cu modificările ce le-a suferit de-a lungul sutelor de ani mai există și astăzi.

Despre executarea la Hârlău a portarului Sucevei Luca Arbore și ulterior a doi din fii acestuia din porunca lui Ștefăniță Vodă am mai scris pe bloguri:

https://harlau625.wordpress.com/2015/03/19/unde-este-mormantul-portarului-sucevei-hatmanul-luca-arbore/

Iar despre Familia hatmanului Luca Arbore aici:

https://harlau525tomul2.wordpress.com/2019/11/04/pelerin-in-tinutul-sucevei-manastiri-din-partea-de-rasarit/

După ce moșia și propritățile lui de la Șipote sunt confiscate de domn, curțile ajung pustii, devenind loc de adunare și adăpost pentru lotrii care jefuiau călătorii, așa cum se menționează într-o plângere făcută la 1554 de vornicul Gavril către domnul Moldovei Alexandru Lăpușneanu.

Din alte surse istorice se spune că după decesul voievodului Petru Rareș și neînțelegerile cu fiul acesteia Ștefan ajuns pentru scurt timp pe scaunul Moldovei, doamna Elena care avea veniturile târgului Botoșani (târgul Doamnei) se retrage în 1551 pentru scurt timp la curtea de la Șipote.

În 1575 satele moșiei și sunt împărțite fiicelor lui Luca Arbore, printr-un ispisoc a domnului Petru Șchiopul mai puțin curtea de la Șipote care rămâne ocol a domnesc.

Pe la 1644, Vasile Lupu (Coci) voievod, menține acest ocol, îl reamenajează ca reședință de popas și pavilion de vânătoare, după care este dat prin uric de danie mănăstirii Sf.Sava din Iași.

Despre acest sat am mai scris pe blog aici un articol ce se referă la un lagăr de prizonieri din primul război mondial.

https://harlau525tomul2.wordpress.com/2018/11/27/istorii-uitate-lagarul-de-prizonieri-de-la-sipote-judetul-iasi/

Note de lectură, iconografia pictată pe fațada exterioară a bisericii Sf.Gheorghe din Hârlău

În format PDF, am citit o lucrare a istoricului Constantin I. Ciobanu de istoria a artei cu titlul: ”Text şi imagine în pictura românească din secolul al XVI-lea,o abordare structural-semiotică”. In cele 208 pagini autorul ne introducere în lumea artei medievale bisericești. În primul capitol explică termenii utilizați în lucrare cum ar fi definirea textului, imaginii, semnificația imaginilor, picturilor, cum și când au apărut frescele exterioare la bisericile zugrăvite în Moldova lui Petru Rareș voievod. Lucrarea este amplă, de un nivel academic ce se adresează mai ales specialiștilor.

Am găsit la pagina 63 în capitolul ”Imaginea Asediul Constantinopolului din pictura exterioară
moldovenească, literatura profetică a epocii lui Petru Rareş şi problema moştenirii bizantine”, o referire la frescele exterioare, distruse din păcate ale bisericii Sf.Gheorghe din Hârlău. Pe fațada nordică (cea dinspre strada Logofăt Tăutu) a fost zugrăvit sub forma ”unei narațiuni plastice”, asediul eșuat al Vienei din 1529. Autorul remarcă faptul că Petru Rareș Vodă, la un an de la asediu, pune să zugrăvească pe fațada exterioară a bisercii din Hârlău a acestei scene. Scenă ce a fost reluată în 1532 la biserica domnească de la Probota (unde se mai păstrează doar un tun din fresca inițială), biserica mănăstirii Humor 1535, și Moldovița 1537.

Biserica domnească Sf.Gheorghe din Hârlău la sfârșitul secolului al XIX-lea, fațada de vest și nordică.

Autorul explică geneza acestor fresce, care trimit la cea mai dureroasă lovitură primită de creștinismul ortodox răsăritean și anumea asediul Constantinopolului ce a culminat cu cucerirea marelui oraș și căderea ultimului bastion al Imperiului Bizantin în 1453, ce a supravețuit peste 1000 de ani Imperiului Roman Apusean.

Bănuiesc că autorii au avut acces la documente scrise și eventual fotografii cu frescele exterioare ale bisericii Sf.Gheorghe din Hârlău. Probabil că aceste documente există în arhivele statului, însă unde și cine ar putea avea acces la ele.

Privind frescele exterioare ale biserici domnești de la Hârlău, autorul citează două articole ale istoricului de artă Sorin Ulea, ”Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti”, în SCIA, T.10, nr.1, 1963, pp. 57 – 93 şi T.19, nr.1, 1972, p. 37 – 53; idem. și ”La peinture extérieure moldave: où, quand et comment est-elle apparue?”, în “Revue roumaine d’histoire”, 1984, nr. 4, p. 285 – 311.

Încă o toamnă pentru ctitoria lui Ștefan cel Mare din Hârlău

Ansamblul aflat la marea Curte Domnească din Hârlău. județul Iași intră în reabilitare și restaurare!

Celebra Curte Domnească din județul Iași intră în reabilitare și restaurare! Lucrările vizează vestigiile istorice din orașul Hârlău. Este vorba despre Ansamblul Curții Domnești din orașul Hârlău. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI), din cadrul Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Iași a analizat proiectul și a dat verdictul. La acest moment, specialiștii au făcut o serie de observații necesare pentru ca procesul de reabilitare să demareze.

„De acord cu măsurile prezentate de restaurare a bisericii și a ansamblurilor de ruine. Dezacord cu soluția de refacere a două clădiri din incintă (turnul și clădirea refăcută), pe baza similitudinii cu alte obiecte cu aceeași funcțiune din epocă, păstrate în alte ansambluri mănăstirești din Moldova și nu pe bază de documente certe privind incinta din Hârlău”, arată membrii CZMI.

„Această soluție din urmă comportă discuții între restauratori, fiind îndeobște acceptată în cazul unor distrugeri voite, având scopul de a afecta specificul, identitatea cultural-spirituală a unei comunități, refacerea simbolizând reafirmarea și păstrarea acestei identități. Se va crea confuzie, aceste două clădiri, în fapt contemporane, vor fi percepute ca fiind cele originale, aparținând epocii ștefaniene. În cazul necesității construirii acestor două obiective, arhitectura să păstreze spiritul, volumetria epocii, dar cu marcarea clară a realizării la început de secol XXI prin: tehnici constructive, materiale, detalii”, se mai arată în concluziile Comisiei.

Carte poștală ce a circulat la începutul secolului XX.

De asemenea, amânarea aprobării proiectului a avut la bază și faptul că soluția propusă pentru elementele noi adăugate se va încadra în contextul istoric al Ansamblului, dar se va detașa de elementele originale prin conformare volumetrică și materialitate. În conformitate cu prevederile din proiect, clădirea anexă considerată „parazitară” în Expertiza tehnică se desface până la nivelul subsolului unde sunt identificate ziduri cu valoare istorică. Eliberarea amplasamentului este favorabilă percepției de ansamblu a incintei. Prin urmare, se va studia un alt amplasament pentru această funcțiune, fără obturarea imaginii bisericii sau a parcursului spre ansamblul Curții Domnești, iar pentru zidurile cu valoare istorică din subsol se va studia o soluție de punere în valoare fără a fi înglobate într-o nouă construcție care să afecteze imaginea și scara bisericii.

„Soluția finală de punere în valoare a Ansamblului Curții Domnești se va definitiva după realizarea cercetării arheologice preventive, iar eventualele descoperiri se vor cuprinde în documentație și se vor înainta CZMI spre avizare. Se va prezenta o planșă de sistematizare verticală a incintei cu propunerea de preluare a apelor pluviale”, se mai arată în analiza CZMI.

În plus, se arată că va fi transmis la Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) faptul că, din punct de vedere arheologic/istoric, configurația/întinderea Curții Domnești nu corespunde cu soluția propusă. Nu este documentată existența unui „turn ștefanian” pe amplasamentul propus, iar zidul de incintă cu drumul de strajă trece prin mijlocul Curții Domnești din epoca lui Ștefan cel Mare. Construcțiile propuse nu au suport documentar și obturează imaginea către monument. Trebuie argumentate construcțiile noi. Cu reconstrucția clopotniței…

Curtea domnescă din Hârlău la începutul sec. al XX-lea Carte poștală.

Este necesar un studio istorico-arheologic elaborat de către un specialist pentru perioada istorică respectivă, eventual dintre cei care au cercetat zona respectivă sau, oricum, în colaborare cu cercetătorii care au cercetat zona; în acest studiu trebuie să fie scoase în evidență componentele reale care trebuie restaurate prin proiect, documentate în teren. De clarificat dacă există o documentație de urbanism pentru zona construită protejată conform Legii nr. 5/2000 și Ordinului nr. 562/2003.

Curtea Domnească din județul Iași, respectiv din orașul Hârlău, datează din anul 1384. La Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Iași a fost depus un proiect în acest sens care îl are ca beneficiar Parohia „Sf. M. MC. Gheorghe” prin preotul paroh Dumitru Tincu. Acesta se află în faza de obținere a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și Studiu de Fezabilitate (SF). Proiectant este arh. Ing. Aurora Târșoagă, iar elaborator S.C. Credo Design S.R.L. Aici, regimul de protecție este: IS-II-a-A-04178 – Ansamblul Curții Domnești, oraș Hârlău, Str. Tăutu Logofăt 16, IS-II-m-A-04178.01 – Biserica „Sf. Gheorghe” și IS-II-m-A-04178.02 – ruinele Curții Domnești.

Curtea Domnească din Hârlău este o curte domnească atestată pentru prima dată în anul 1384 și se află în ruine

Curtea Domnească din orașul Hârlău este o curte domnească atestată pentru prima dată în anul 1384, la o distanță de 74 de kilometri de municipiul Iași. În prezent, se află în ruine. Curtea Domnească din Hârlău este atestată pentru prima dată printr-un act din 1 mai 1384, acolo locuind Doamna Margareta (Mușata), mama domnitorilor Petru I Mușat (1375-1391) și Roman I Mușat (1391-1392). Aceasta este și prima atestare a așezării Hârlău. Mai apoi, în 1492, aici a fost ridicată Biserica „Sf. Gheorghe”. Reședința domnească din Hârlau a fost una dintre preferatele domnitorului moldovean, mai ales către sfârșitul domniei. La 12 iulie 1499, Ștefan cel Mare a semnat la Hârlău „Tratatul de pace cu polonii” regelui Ioan Albert.

La Curtea Domnească din orașul Hârlău au locuit și urmașii lui Ștefan cel Mare

De remarcat că, la Curtea Domnească din Hârlău au locuit și urmași ai marelui domnitor Ștefan cel Mare. După cum relatează cronicarul Grigore Ureche, aici a fost ucis în aprilie 1523 hatmanul Luca Arbore, acuzat de trădare de domnitorul Ștefăniță Vodă (1517-1528). Cronicarul Ureche scria „într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefan Vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu sa știe”.

Printre domnitorii care au locuit aici se află îndeosebi Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), care a construit în apropierea curții o biserică cu hramul „Sf. Dumitru”. Aici s-au emis hrisoave domnești și s-au încheiat tratate de pace sau de alianță. Rolul Curții Domnești de la Hârlău s-a diminuat după ce domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) a mutat capitala Moldovei la Iași, unde a construit o curte domnească. Curtea Domnească din Hârlău decade după moartea lui Radu Mihnea.

Până în anul 1907, pe locul Curții Domnești de la Hârlău aici s-a aflat depozitul de gunoi al orașului și oborul de vite

În anul 1727, curtea domnească era încă intactă. Distrugerea ei s-a produs în secolul al XIX-lea, când localnicii au dărâmat-o pentru a folosi piatra la pavarea străzilor și la construcția de case. Până în anul 1907, aici s-a aflat depozitul de gunoi al orașului și oborul de vite. Între anii 1923-1931, s-au efectuat aici cercetări arheologice sub conducerea acad. Virgil Drăghiceanu. Abia după 1989, cercetările au fost continuate de cercetătorii ieșeni Alexandru Andronic și Stela Cheptea. În urma acestora s-au conturat fazele de construcție ale Palatului domnesc și s-a identificat în mare parte planul construcției. Zidurile Curții Domnești de la Hârlău au fost consolidate și restaurate, intenționându-se amenajarea unui muzeu în unele încăperi, cu obiecte descoperite în perimetrul arheologic.

Un articol publicat în cotidianul Bună Ziua Iași din 07 noiembrie 2020 semnat de Valentin Huțanu.

Fotografii din arhiva personală.

Satul Copălău, în secolul XIX

Potrivit Catagrafiei Visteriei Moldovei din 1820, satul Copălău era un sat mănăstiresc al mănăstiri Coșula în ținutul Botoșani, ocolul Târgului.  Era un sat considerat de starea a treia (din cele trei stări), un sat sărac, cu puțin teren de agricultură, locuitorii trăiau din ce le dădea pământul puțin și sărac și din munca la pădure.

Satul avea 47 de birnici (persoane care plăteau bir către visteria Moldovei). În sat mai erau 20 de scutelnici ai vornicului Theodor Balș și un jidov orândar (evreu ce avea luată în arendă o cârciumă a vornicului Balș), deci în jur de 350 de persoane.

Locuitori ai satului de acum 200 de ani care probabil au urmași și în zilele noastre: Tăgadă, Colbu, Rusu (probabil de etnie slavă) Chiriac, Mardari, Poporanu, Ungureau (posibil de origine ardeleană), Ichim, Gligoraș, Ifteni,  dar și cu nume ce au la origine probabil o poreclă: Bălăucă, Miazănoapte, Cioată, Vârtosu, Corbu. Era și un vornic Nichita, doi preoți Ion preot și Simion preot. O femeie Ileana văduvă și o alta Maria văduva era și ele luate în sama visteriei pentru bir (este ceva deosebit deoarece văduvele erau trecute la scutelnici , p.71-73). Mănăstirea Coșula avea în satul Coșula trei poslușnici (slujitori ai mănăstirii care erau scutiți de bir). Vornicul Theodor Balș avea moșia Ieșiți ce ținea de Copălău, unde avea 47 de birnici.

Concluzia este că acum 200 de ani, Copălău era un mic sat cu oameni săraci ce dețineau pământ pentru care plăteau bir către visteria domnească și dări către proprietarul satului – mănăstirea Coșula.

Informații este drept succinte despre satul Copălău, găsim și în Marele Dicționar Geografic coordonat de George Ioan Lahovary. Satul la sfârșitul secolului al XIX-lea se afla în partea de sud a plașei (așa apare în dicționar) Coșula, județul Botoșani.

Satul se întindea pe valea Miletinului și dealurile ce-l mărginesc pe ambele părți. Suprafața satului era de 1584 de hectare din care 644 hectare ale proprietarului și 940 ale localnicilor. Nu se precizează cine este proprietarul însă probabil pământul era a statului ce-l deținea după secularizarea averii mănăstirii Coșula. Populația satului era de 298 de familii, adica 1324 de suflete – 650 bărbați și 674 femei. Satul avea 280 de contribuabili la visteria Moldovei și 291 de case. Pădurea din dealul Cerbului (aflată la est de sat) era de 644 hectare, iar plantații de viță de vie erau pe 19 hectare și se făceau 1615 hectolitri de vin.

In sat era o biserică unde slujeau un preot, doi cântăreți. Școala era mixtă cu 42 de școlari ce erau învățați de un singur învățător. O notă de la sfârșitul articolului despre satul Coșula se menționează că satul ar fi fost întemeiat de bucovinenii, probabil refugiați după ocuparea Bucovinei de austrieci în 1775.

Satul Copălău, județul Botoșani

Referințe:

  • Catagrafiile Visteriei Moldovei (1820-1845) V. Ținutul Botoșanilor Partea 1 (1820). Colecție coordonată de Mircea Ciubotaru și Silviu Văcaru, casa editorială Demiurg Plus Iași 2014 (lucrare ce o dețin în biblioteca personală).
  • Marele Dicționar Geografic al României – coordonator George Ioan Lahovary vol.II, București 1899 Editura Soccecu.
  • Fotografia: Facebook
  • https://www.facebook.com/Oamenii-din-Copalau-110582957276087

ȘARJA DE LA ROBĂNEȘTI, UN MOMENT SINUCIGAȘ ÎN LUPTELE ARMATEI ROMÂNE DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL; REFLECTAREA BĂTĂLIEI ÎN MEDALISTICA ROMÂNEASCĂ

ȘARJA DE LA ROBĂNEȘTI, UN MOMENT SINUCIGAȘ ÎN LUPTELE ARMATEI ROMÂNE DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL; REFLECTAREA BĂTĂLIEI ÎN MEDALISTICA ROMÂNEASCĂ

Articol de profesor Ioan Mușei

Intrarea României în Primul Război Mondial (1914-1918), nu a fost una arbitrară. Doi ani de armistițiu au însemnat de fapt o intensă activitate politică și diplomatică a țării noastre cu ambele tabere care erau angrenate în luptă (Antanta și Puterile Centrale).

În Consiliul de Coroană din ziua de 14/ 27 august 1916, regele Ferdinand anunța că, având sprijinul guvernului, s-a decis ca România să intre în război de partea Antantei, cu care se făcuseră anterior mai multe înțelegeri (unele secrete), înțelegeri prin care se urmărea în principal, interesul național major de atunci, desăvârșirea procesului de unificare a statului. Pentru rege a fost o decizie foarte grea deoarece trebuia să lupte împotriva țării unde s-a născut.

În urma deciziilor luate de guvernul României, „În noaptea de 14/ 27 – 15/ 28 august, (1916, n.m.), trupele noastre au atacat frontiera austro- ungară[1]. Armata noastră pătrunde în aceeași zi prin trecătorile Carpaților în Transilvania, unde este primită de populația românească majoritară cu mare entuziasm. Din păcate, campania din toamna anului 1916 a fost un eșec al armatei noastre datorită mai slabei dotări pe care o avea dar, mai ales, datorită faptului că Antanta nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile asumate[2]. În plus, Marele Stat Major German decide să ocupe România și trei armate germane declanșează ofensiva asupra țării noastre. Se dau lupte grele în Ardeal, în Dobrogea, la trecătorile Carpaților, pe valea Oltului și a Jiului.

Deși armata noastră a avut și victorii în toamna anului 1916, înfrângerile suferite au însemnat de fapt un adevărat dezastru pentru noi, dezastru care a culminat cu ocuparea Bucureștiului.

În contextul eroicelor lupte de apărare din Oltenia prin care armata română încerca din răsputeri oprirea diviziilor germane în drumul lor spre cucerire a țării noastre, are loc și episodicul moment rămas în istorie ca „Șarja de la Robănești” din dimineața zilei de 10 noiembrie 1916 unde, cu un efectiv de doar 110 cavaleriști, Escadronul 3 din cadrul Regimentului 9 roșiori spera să poată anihila bateriile germane adăpostite în liziera pădurii Pîrșani după creasta dealurilor de lângă localitatea Robănești de lângă Craiova, de unde acestea executau foc nimicitor și fără încetare asupra liniilor noastre de apărare.

Ordinul de atac dat de căpitanul Filitti, comandantul acestei acțiuni sinucigașe, a pus escadronul de cavaleriști români într-o goană aprigă spre creasta dealului, însă germanii i-au întâmpinat cu foc puternic și cei mai mulți dintre cavaleriștii noștri au murit eroic. Cei a căror cai au fost împușcați au pornit spre inamic cu sabia în mână, dar au fost secerați nemilos de focurile armatei germane. Generalul german Kuhne a calificat această acțiune a armatei noastre drept „o nebunie!”.[3] Spiritul cavaleresc nu mai era pentru prima data în istorie o atitudine pentru abordarea unei bătălii și s-a dovedit tot pentru prima data că iubirea de țară, elanul și spiritul de jertfă a soldatului roman nu au mai însemnat atuuri esențiale pentru izbândă în contextul războiului modern.

„Șarja de la Robănești” a fost în mod clar un episod eroic dar tragic din istoria armatei noastre, episod care a avut însă și o urmare pozitivă pentru că a pus momentan în retragere bateriile germane și astfel, unitățile combatante ale armatei noastre de pe acea linie a frontului au reușit o retragere pe alte linii de apărare fără pierderi catastrofale.

Această bătălie a devenit peste ani și subiect în medalistica românească. Așa se face că în anul 1988, la 70 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cu prilejul Expoziției Filatelice de la Craiova, bilaterala România – Bulgaria, s-a bătut o medalie care are pe avers monumentul de la Robănești ridicat spre aducere aminte pentru generațiile viitoare a acestor lupte dar și pentru  cinstirea tuturor eroilor căzuți la datorie în acea bătălie emblematică din Primul Război Mondial.

Medalie avers
Reversul medaliei

Monumentul reprezintă imaginea unui cavalerist în plin avânt cu calul său în galop spre liniile germane. Dețin această medalie în colecția mea și ea poate fi descrisă astfel:

Pe avers, in plan central, se află imaginea monumentului ridicat pe locul bătăliei. Monumentul este încadrat în jumătatea de sus a medaliei de înscrisul semicircular pe două rânduri spre bordură „70 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI/ UNITAR ROMÂN”. Sub soclul monumentului, așezat pe o locație stilizată, se află înscrisul pe două rânduri, „ȘARJA DE LA ROBĂNEȘTI/ JUDEȚUL DOLJ”. În partea de jos a aversului se află anii „1918 – 1988” închiși de două cununi de la lauri, anii care dau cei 70 de ani de la Marea Unire din acel an, și nu anii scurși de la Șarja de la Robănești, luptă de la care atunci se împlineau 72 de ani. Pe revers medalia are înscrisuri legate de expoziția filatelică care s-a desfășurat atunci la Craiova.

O a doua medalie legată de „Șarja de la Robănești” pe care eu o dețin în colecție este o medalie din anul 2019 realizată de Asociația Cultul Eroilor, Filiala Bacău, care a dorit să ne aducă în memorie faptul că acum un an se împlineau 170 de ani de la nașterea celui mai bătrân combatant din Primul Război Mondial, sergentul voluntar, Gheorghe Donici, născut la Bogdana, județul Bacău și care a murit în lupta de la Robănești.

Acesta a luptat în Războiul Pentru Independență și a dorit să fie înrolat ca voluntar în armata română, desi avea o vârstă înaintată. A fost voința lui ca să facă parte din combatanții activi ai Primului Război Mondial, unde a fost acceptat cu gradul de sergent. Gheorghe Donici a căzut la Robănești, fiind unul dintre eroii care și-au găsit aici sfârșitul.

Aversul medaliei

Medalia care i s-a dedicat, are pe avers în plan central, bustul său, orientat în semiprofil stânga, bust sub care se află o cunună atribuită DOAR EROILOR, făcută dintr-o creangă de stejar în stânga, și una de laur, în dreapta. De o parte și de alta a capului său sunt înscrise datele și localitățile nașterii și a morții sale, „20.02.1849, BOGDANA, Jud. BACĂU”, stânga, și „10.11.1916, ROBĂNEȘTI, Jud. DOLJ”, dreapta. Sub bust, inscrise ca citat, se află vorbele care i se atribuie, vorbe pe care le-ar fi strigat ca îndemn și îmbărbătare pentru camarazii săi la pornirea atacului de la Robănești: „CEL MAI BĂTRÂN, ÎNAINTE!”. În bordură este înscris mesajul „BOIERUL SERGENT GHEORGHE DONICI – VETERAN AL RĂZBOIULUI PENTRU INDEPENDENȚĂ ȘI AL RĂZBOIULUI ÎNTREGIRII”.

Reversul medaliei

Pe revers, în plan central, se află în partea de sus stema Cultului Eroilor „CORNELIU CHIRIEȘ” Filiala Bacău și stema  Națională a Cultului Eroilor „REGINA MARIA”, de la a cărui înființare se împlineau anul trecut 100 de ani. Sub cele două însemne heraldice se află stema actuală a județului Bacău. Spre bordură, închis în două cercuri concentrice, se află scris circular textul: CENTENARUL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”, iar în partea de jos, „1919-12 SEPTEMBRIE-2019”.

Concluzie: Deși fără victorie în luptele de la Robănești, armata română a demonstrat că iubirea de țară a fost un crez sfânt al înaintașilor noștri pentru care ostașul român nu a ezitat să moară cu entuziasm.


[1] Constantin Kirițescu, ISTORIA RĂZBOIULUI PENTRU REÎNTREGIREA ROMANIEI, 1916-1919, Editura Ştiinţífică şi Enciclopedică, Ediţia a III a, Bucureşti, 1989, p. 231.

[2] a) Aprovizionarea cu armament nu s-a făcut conform Convenției. b) Ofensiva Antantei pe toate fronturile concomitent cu ofensiva armatei române în Transilvania nu a avut loc. c) Bulgaria a atacat România chiar dacă guvernul rus dăduse asigurări că acest fapt nu se va întâmpla. d) Rusia nu a susținut acest front din partea de sud a Dobrogei, după cum se angajase. e) Țările occidentale nu au deschis la timp frontul de la Salonic.

[3] Apud, Constantin Kirițescu, Op. cit., p. 472.

Notă administrator blog: Aceast articol este comunicarea prezentată de domnul profesor Ioan Mușei cu ocazia Simpozionului național de medalistică ”Victor Antaluță” ediția a II-a cu tema ”Armata română în medalistica Națională” ce a avut loc la Cercul Militar Iași în 22-23 octombrie 2020.

Scobinți, județul Iași – dezveliri de monumente

4 octombrie 2020, o zi destul de caldă însă suflă dinspre dealul Basaraba un vânt tăios cu rafale reci. Neobositul primar reales al comunei Scobinți, domnul Gheorghe Hriscu, a ales ca prima acțiune în calitate de primar reales să facă un act de cultură. Astăzi cu mic cu mare, cu artiști, invitați, fețe bisericești în frunte cu starețul mănăstirii Sângeap – Basaraba și protopopul de Hârlău, popor din satele comunei au participat la dezvelirea a două monumente.

La biserica parohială a satului Zagavia, care acum 400 de ani în hotarul târgului Hârlău, era un schit și apoi biserică a mănăstirii călugărului Zagaveu, mănăstirea Zagavia, s-a dezvelit bustul fostului (și unicului episcop a Hotinului) Amfilohie autori Paul și Gabriela Muscalu.

Amfilohie Hotiniul 1730 -1802

Un sobor de preoți a ținut o slujbă de pomenire, după care au luat cuvântul primarul comunei, autorii sculpturii și scriitorul Ion Muscalu care au vorbit despre viața episcopului care a fost un om învățat, ce a lăsat posterității cărți de învățătură.

Un cuvânt emoționat a ținut scriitorul Ion Muscalu, autor a monografiei comunei Scobinți și a unei cărți dedicată episcopului Amfilohie Hotiniul – ”Biruit-au gândul” lansată în 2019.

Scriitorul Ion Muscalu
Primarul comunnei Scobinți Gheorghe Hriscu

La ora 13.00 a început o altă activitate culturală la sediul primăriei Scobinți. În partea de sud-est, având în spate o sală de spectacole unde se vede prin geamul ce acoperă fațada o frescă a pictorului Dan Hatmanu, s-a dezvelit bustul unui mare pictor, fiu al satului, Dan Hatmanu (1926-2018) operă a sculptorului Constantin Crengăniș, cunoscut ca autor a unei alte sculptuiri – stegarul Regimentului 52 Infanterie, aflată în parcul de peste drum de primărie.

Dan Hatmanul sculptor 1926-2018

Soborul de preoți din protopopiatul Hârlău a ținut o slujbă de pomenire a marelui pictor, după care au luat cuvântul sculptorul Constantin Crengăniș, primarul comunei și o înflăcarată cuvântare a scriitorului Ion Muscalu despre istoria de sute de ani a satului Scobinți, aflat la doi pași de capitala ținutului Hârlăului, despre mănăstirea Zagavia unde a fost și loc de învățătură pentru fiii boierilor și târgoveților din Hârlău, despre mănăstirea Sângeap Basaraba și mai ales despre istoria locurilor, a oamenilor de seamă a locului, aceste monumente având și scopul de a aminti populației și învăța tineretul despre istoria locurilor.

Fiind în plină epidemie virală, masca este obligatorie pentru participanți.

Felicit încă o dată locuitorii comunei Scobinți, primarul și consiliul local, artiștii care au realizat aceste monumente, pentru darul de suflet și peren făcut contemporanilor și celor care vor veni după noi.

Note de lectură: Doctor C.I. Istrati, membru al Academiei Române despre zidirile ștefaniene.

În 1904, la 200 de ani de la trecerea la Domnul a marelui voievod al Moldovei Ștefan cel Mare, apărea sub egida Academiei Române o lucrare a academicianului dr. C.I. Istrati cu titlul ”Biserica și podul din Borzești, precum și o ochire relativă la Bisericile zidite de Ștefan cel Mare. Lucrearea a fost inițial publicată în Analele Academiei Române seria II, Tomul XXVI – Memoriile secțiunii istorice.”

C.I.Istrati lucrare sub egida Academiei Române

Autorul tratează împrejurările zidirii de Ștefan cel Mare în 1494 a bisericii din Borzești ”în amintirea strămoșilor lui”, pe care o descrie în detaliu din punct de vedere arhitectonic, iconografic, care din nefericire la acea dată era într-o stare deplorabilă de degradare. Amintind că biserica și satul s-au aflat pe moșia poetului Vasile Alecsandri până la decesul acestuia (1890). În sat se mai pot vedea ruinile fostei curți boierești. Autorul a vizitat biserica ruinată în 1899, în care nu se mai slujea de mult timp.

Autorul amintește de o lucrare anterioară a ”regretatului nostru coleg episcopul Melchisedec” care a scris o lucrare ce publică inscripțiile traduse din slavonă din biserică.

În partea a doua a lucrării autorul face scurte referiri la multele și minunatele zidiri de biserici ale marelui domnitor și tratează mai pe larg zidirea cu doi ani de înainte de biserica de la Borzești, în 1492 a bisericii cu hramul Sf.Gheorghe din Hârlău.

Citind la p.299 despre materialele de construcție (piatra și cărămida) a bisericii din Hârlău, autorul remarcă calitatea deosebită a cărămizilor care sunt făcute în cărămidăriile Hârlăului ce sunt de o calitate superioară datorită pastei ”deosebit de fină, omogenă și uniformă, coaptă bine de ai crede că este făcută cu mașina”, neegalată de alte zone din țară unde s-a făcut cărămidă în țară și dă un tabel comparativ:

Caracteristicile cărămizilor unor construcții medievale din România

Nu știu când s-a copt ultimul cuptor cu cărămizi, însă imi amintesc că în anii 1964 (1965), mergeam pe malul drept al Bahluiului, la ieșirea din Hârlău spre Pârcovaci unde era un imens platoul săpat în sute de ani într-un deal cu lut, pe care să găseau în diferite stadii de construire sau de coacere a unor imensele cuptoare cu cărămizi. Mai era și un heleșteu cu apă unde ne scăldam.

Autorul admiră și calitatea cărămizilor smălțuite de pe fațadele bisericii din Hârlău, arătând că la restaurarea bisericii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ”dl. Băicoianu a avut mare greutate în a le reface și înlocui pe cele stricate” (p.300). De asemenea amintește de calitatea superioară a smălțului citându-l din nou pe arhitectul Băicoianu care afirma că ”este identic cu cel persano–turc din Damasc, Beirut etc.”. Discurile ceramice ce ornează fațadele bisericii din Hârlău sunt identice cu cele de la bisericile ștefaniene din Suceava, Botoșani și Dorohoi, din punct de vedere a calității și mărimii, precum și a decorațiunilor fiind diferite de cele ale bisericii Sf.Nicolae din Iași.

Autorul prezintă pe larg ancadramentele din piatră de la ferestre și uși, ca stil și calitate.

Privind pictura interioară a bisericii Sf.Gheorghe din Hârlău, autorul îl citează din nou pe arhitectul Băicoianu care afirma că acestea nu sunt din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, fiind probabil de la finele secolului al XVII-lea, anterioară anului 1691, exemplificând cu o inscripție făcută cu pumalul de un polonez Pan Poniatowski.

În cuprinsul lucrării autorul publică fotografii, grafice, printre care și o fotografie a bisericii Sf.Gheorghe din Hârlău înainte de renovare.

Biserica Sf.Gheorghe din Hârlău, înainte de renovare

Lucrarea o am în format PDF și dacă cineva o dorește pentru studiu sau elaborarea unei lucrări o pot pune la dispoziție.